Antena 3 CNN Emisiuni iThink Chirie sau propria locuință? Greșeala pe care o fac mulți români

Chirie sau propria locuință? Greșeala pe care o fac mulți români

Laura Dinu, Iusti Fudulu
1 minut de citit Publicat la 22:07 28 Mai 2024 Modificat la 22:07 28 Mai 2024

Andrei Zaharia, trainer financiar, a vorbit în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN, despre cât de bine este să investești în propria casă și când trebuie făcut acest lucru.

”Oamenii confundă propria locuință ca fiind o investiție. În vremurile pe care le trăim trebuie să ai o casă, nu poți să stai la cort. Dar trebuie să înțelegem că propria locuință nu este o investiție, nu este un activ. Propria locuință nu ne aduce bani, ba mai mult, ne consumă și alți bani.

Propria locuință este un pasiv necesar, pe care trebuie să ni-l asumăm.Trebuie să îl putem susține. Pentru că altfel apare presiunea financiară și stresul financiar din care nu mai scăpăm”, a explicat Andrei Zaharia.

Greșeala pe care o fac foarte mulți români

Potrivit acestuia, una dintre cele mai mari greșeli pe care o fac majoritatea românilor care reușesc să economisească o anumită sumă de bani este să își cumpere imediat casa visata. Însă nu este cea mai bună soluție...

”Un om ar trebui să câștige bani, o parte din bani trebuie să îi cheltuim, pentru că trebuie să trăim, ne cumpărăm anumite lucruri specifice nevoilor, mâncare, transport, casă și ne îndeplinim anumite dorințe, pentru că suntem ființe emoționale, ne mai luăm vacanță, mergem la un restaurant, ne bucurăm de micile plăceri.

În schimb, economiile pe care le avem nu le redirecționăm către a cumpăra o casă mai frumoasă și o mașină mai frumoasă imediat, economiile respective le investim, punem banii la treabă, banii aceștia să ne producă alți bani, și după ce acești bani ne-au produs alți bani, abia atunci am creat un circuit financiar care ne permite să ne luăm acea casă și acea mașină mai frumoasă.

Este o realitate faptul că noi, ca români, când avem anumite resurse financiare, focusul nostru este pentru a cheltui banii respectivi. Și nu prea îi punem la treabă pentru a găsi alte metode și soluții astfel încât să investim, să multiplicăm banii și să ne disciplinăm din punct de vedere financiar.

Suntem un popor de consumatori, unde lucrurile sunt destul de vizibile. La ce mașini conduc românii, asta spune foarte multe despre noi. Pentru că vrem să arătăm că avem, să ieșim în față, să epatăm, obținem multă satisfacție. Este o consecință a culturii pe care noi, ca popor, o avem”, a mai explicat trainer-ul financiar în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.

Citește mai multe din iThink
» Citește mai multe din iThink
TOP articole