Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN China, mesaj conciliant după întâlnirea dintre Joe Biden și Xi Jinping: "Lumea e suficient de mare pentru ambele națiuni"

China, mesaj conciliant după întâlnirea dintre Joe Biden și Xi Jinping: "Lumea e suficient de mare pentru ambele națiuni"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 19:35 14 Noi 2022 Modificat la 19:44 14 Noi 2022

Mesajul citat de presa internațională vine după încheierea întâlnirii oficiale, care a durat peste trei ore și s-a desfășurat în marja summitului G20 din Bali, Indonezia.

Partea americană a difuzat, prima, punctul său de vedere asupra acestei întâlniri.

"În circumstanțele actuale, China și SUA împărtășesc mai multe, nu mai puține, interese comune", i-a spus Xi lui Biden în timpul întrevederii lor, conform unui comunicat al Ministerul Afacerilor Externe chinez.

Beijingul nu caută să sfideze SUA sau "să schimbe ordinea internațională existentă", a adăugat Xi, potrivit documentului citat.

Pe de altă parte, Xi l-a avertizat pe Biden asupra depășirii "liniei roșii" reprezentată de problema guvernării autonome din Taiwan, teritoriu insular pe care guvernul chinez îl revendică.

"Problema Taiwanului este chiar în centrul intereselor fundamentale ale Chinei, este fundamentul politic al relațiilor între părțile chineză și americană și prima linie roșie ce nu trebuie depășită în cadrul acestor relații", a insistat președintele chinez în dialogul cu omologul american, potrivit sursei citate.

Biden: "Nu am identificat posibilitatea unei invazii chineze iminente în Taiwan"

Președintele american s-a adresat reporterilor în urma dialogului cu omologul său de la Beijing.

Cea mai spectaculoasă declarație a fost cea referitoare la perspectiva unei invazii în Taiwan.

"Am avut o conversație deschisă și sinceră despre intențiile și prioritățile noastre. Era clar – (Xi) a fost clar și eu, la rândul meu - că vom apăra interesele și valorile americane, vom promova drepturile universale ale omului, vom susține ordinea internațională și vom lucra îndeaproape cu aliații și partenerii noștri. Vom concura energic, dar nu doresc conflicte. Voi gestiona această competiție în mod responsabil (...)

Nu am identificat posibilitatea unei încercări iminente din partea Chinei de a invada Taiwan. Am spus clar că vrem să vedem aceste probleme rezolvate pașnic, așa că nu trebuie să se ajungă niciodată la asta. Sunt convins că m-am făcut perfect înțeles", a menționat Joe Biden.

Cei doi lideri au discutat, de asemenea, situația din Ucraina iar Xi i-a declarat lui Biden că Beijingul este "profund preocupat" în legătură cu acest conflict.

"China a fost întotdeauna de partea păcii și va continua să încurajeze negocierile de pace. Noi susținem și așteptăm cu nerăbdare reluarea negocierilor de pace între Rusia și Ucraina", a declarat liderul chinez.

Aceasta a fost prima întrevedere între șefii de stat ai celor două mari puteri, de când Joe Biden a fost ales președinte al SUA

În ultimii trei ani, rivalitatea dintre cele două state s-a intensificat, pe măsură ce dezvoltarea militară și tehnologică a Beijingului a pus și continuă să pună sub semnul întrebării leadershipul american și situația geopolitică după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole