China a decis să elimine aproape toate restricțiile adoptate în urma epidemiei de COVID, asta în condiţiile în care anumite rapoarte independente vorbesc despre 250 de milioane de oameni infectaţi doar în decembrie.
Cu toate acestea, datele oficiale înregistrează mult mai puţine cazuri. De altfel, autorităţile au decis chiar să nu mai facă raportări.
Selina Wang, corespondent CNN, ne explică noua strategie a guvernului de la Beijing.
"Liderul Chinei, Xi Jinping, cere ca strategia medicală să fie mai bine definită, pentru a putea proteja vieţile oamenilor, în timp ce China se confruntă cu un val fără precedent de infecţii COVID-19.
Aceasta a fost una dintre primele declaraţii publice pe care Xi le-a făcut de când ţara a renunţat la faimoasa lui politică, Zero COVID-19. Informaţiile devin din ce în ce mai greu accesibile despre pandemia de Covid în China.
Comitetul Medical Chinez a anunţat că nu va mai publica bilanţul zilnic al infecţiilor. Autorităţile nu au spus de ce, dar decizia a fost luată în urma criticilor la adresa autenticităţii datelor", a declarat Selina Wang, corespondent CNN.
În ciuda situației descrise de autorități, China se confruntă și cu o criză a medicamentelor, iar medicii sunt epuizați și nu mai fac față numărului de bolnavi.
"Sistemul medical se confruntă cu mari presiuni. Până şi în capitala Beijing, care are printre cele mai bune resurse medicale din ţară, doctorii sunt suprasolicitaţi de pacienţi în vârstă, ce se prezintă la spital cu simptome de COVID.
Un doctor de la Spitalul Beijing United Family a spus că nimeni nu s-a pregătit pentru acest val de COVID: nu a fost făcută aprovizionarea cu medicamente, iar medicamentele pentru febră şi răceală sunt aproape imposibil de obţinut în farmacie", a încheiat corespondentul CNN.