Antena 3 CNN Externe China avertizează că ajutorul militar al SUA pentru Filipine „va agrava tensiunile”: „Ar putea să devină pionul altcuiva”

China avertizează că ajutorul militar al SUA pentru Filipine „va agrava tensiunile”: „Ar putea să devină pionul altcuiva”

de Bianca Chirilă    |   

Beijingul a atenţionat miercuri Manila că anunţul făcut marţi de Washington privind un ajutor militar suplimentar de 500 de milioane de dolari pentru Filipine nu poate decât să ducă la creşterea insecurităţii, a consemnat AFP, transmite Agerpres.

„Încercarea de a introduce forţe externe pentru a-şi proteja propria securitate nu va face decât să ducă la o insecuritate şi mai puternică şi ar putea chiar să devină pionul altcuiva. A curta ţări din afara regiunii pentru a provoca o confruntare în Marea Chinei de Sud nu va face decât să submineze stabilitatea regională şi să agraveze tensiunile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Lin Jian, referindu-se la Filipine.

Secretarul de stat american, Antony Blinken, şi secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, aflaţi în vizită la Manila, s-au întâlnit marţi cu preşedintele filipinez, Ferdinand Marcos, care se opune ferm activităţilor chineze din Marea Chinei de Sud. Blinken a anunţat cu acest prilej alocarea unui „ajutor suplimentar de 500 de milioane de dolari Filipinelor pentru a consolida colaborarea în materie de securitate”.

Blinken şi Austin au avut apoi discuţii cu omologii lor filipinezi, Enrique Manalo şi Gilberto Teodoro, în cadrul formatului „2+2”, în scopul consolidării relaţiilor între Washington şi Manila în domeniul apărării, fiind prima dată când acest dialog are loc în Filipine.

Incidentele între China şi Filipine s-au înmulțit în ultimele luni

În ultimele luni s-au înmulțit incidentele între China şi Filipine, în special în jurul atolului Second Thomas, unde se află soldaţi filipinezi pe o navă militară care a fost eşuată voluntar de Manila în 1999 pentru a-şi afirma pretenţiile de suveranitate.

În ciuda tensiunilor, Beijingul şi Manila au purtat în această lună discuţii şi au încheiat un „aranjament provizoriu” pentru reaprovizionarea trupelor filipineze de pe atol. SUA le-au cerut celor două părţi să-şi respecte angajamentele.

China revendică o mare parte a Mării Chinei de Sud, însă alte ţări riverane (Filipine, Vietnam, Brunei, Malayezia) au, de asemenea, pretenţii. Confruntarea China-Filipine alimentează temerile privind un potenţial conflict ce ar putea antrena intervenţia Washingtonului, legat de Filipine printr-un tratat de apărare reciprocă încă din anii '50. 

Subiecte în articol: SUA ajutor militar filipine China
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile