Antena 3 CNN International News China a reușit, în premieră, să pună cu succes un robot pe suprafaţa planetei Marte

China a reușit, în premieră, să pună cu succes un robot pe suprafaţa planetei Marte

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 09:43 15 Mai 2021 Modificat la 12:53 15 Mai 2021

Numele Zhurong a fost ales după un sondaj online şi se referă la zeul focului în mitologia chineză. Un simbolism justificat de numele în chineză al lui Marte: "huoxing", literalmente "planeta de foc", potrivit BBC.

Președintele chinez Xi Jinping a felicitat „realizarea remarcabilă” a echipei printr-un mesaj special:

„Ați fost suficient de curajoși pentru provocare, ați urmărit excelența și ați plasat țara noastră în rangurile avansate de explorare planetară”, a spus acesta.

Chinezii au lansat, la sfârşitul lui iulie 2020, de pe Pământ, misiunea lor nelocuită Tianwen-1, numită după sonda trimisă în spaţiu. Acesta este alcătuit din trei elemente: un orbitator (care se învârte în jurul planetei), un asolizor (care a aterizat pe Marte) şi la bord un robot teleghidat, Zhurong.

Asolizarea pe Planeta Roşie este deosebit de complicată şi numeroase misiuni europene, sovietice şi americane s-au soldat în trecut cu eşecuri.

Primul elicopter NASA din istorie trimis pe Marte a ajuns pe planeta roșie

Călătoria navei spațiale Perseverence (Perseverență) către planeta roșie a fost un succes, extinzând recordul american de aterizări sigure pe Marte la șase, în luna februarie a acestui an.

Roverul și un elicopter numit Ingenuity (Ingeniozitate) care va efectua primul zbor din istoria umanității pe altă planetă - vor începe să exploreze Marte în căutarea unor indicii despre trecutul său antic.

Aceasta va include încercarea de a înțelege dacă planeta a fost vreodată locuibilă și căutarea unor indicii ale vieții trecute pe suprafața sa.

"Marte este planeta pe care o vom coloniza în 2-3 decenii"

"Este unul dintre momentele fastuoase ale umanității. Reușim să trimitem o sondă la așa mare distanță, să o punem cu grijă pe suprafață planetei Marte. Misiunea e importantă pe termen lung pentru că această sondă va recolta și eșantioane de sol marțian care peste câțiva ani vor fi trimise spre Pământ.

Vor fi analizate în laboratoare terestre și e foarte probabil să găsim viață pe Marte. Mă aștept la o formă de viață celulară.", a declarat la Sinteza Zilei, Cristian Român, senior editor la revista "Stiință și tehnică".

"Marte este planeta pe care o vom coloniza în 2-3 decenii, vom începe colonizarea. Va fi al doilea Pământ. Și uitați-va la cei de la NASA, e o bucurie de nedescris." a mai spus acesta.

Alexandru Mironov a explicat la Antena 3: "Micul elicopter este o jucărie. Este o invenție care se încearcă. O a două mare invenție, uriașă, pentru omenire, este faptul că se va încerca separarea oxigenului din dioxid de carbon. Dacă asta se întâmpla acolo, ne vom muta înapoi cu tehnologia acasă."

"Iată-ne acolo cu gândul de a ne duce și a cuceri planeta aceasta. O formă de viață eu sunt absolut convins că vom găsi. Acolo unde este apă e și viață si cred că acolo vom găsi urme. Locul unde a amartizat nava este o fostă deltă, prin urmare cândva a existat viață." a mai spus acesta.

Etichete: China robot Marte
Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole