Cei doi columbieni, împreună cu doi români şi un om de afaceri israelian stabilit în Bucureşti, au pus la cale o reţea de trafic de droguri, pe ruta Columbia-România, cu cocaină amestecată în cafea.
Drogurile erau transportate în pachete de cafea de unul dintre columbieni, iar în laboratorul din satul Zece Hotare, comuna Șuncuiuș din județul Bihor erau extrase din cafea de celălalt columbian, un chimist al cartelului Cali.
Potrivit unor surse, chimistul care se ocupa de extragerea cocainei prin procedee chimice se numeşte Paco Marin Os Pitia, în vârstă de 61 de ani. De asemenea, acesta este un membru destul de important în cartelul Cali, fiind cunoscut şi pentru faptul că este "sicario", adică asasin plătit.
Cel de-al doilea columbian se numeşte Daniel Salazar, în vârstă de 25 de ani, şi este cărăuş al cartelului. În Bihor, bărbatul era ajutor al "bucătarului" Paco Pitia.
Laborator de extragere a cocainei amestecată în cafea, descoperit în Bihor
Ceilalţi traficanţi prinşi de procurorii DIICOT sunt Emilian Dorel Silaghi, în vârstă de 55 de ani, din Oradea, Mihai Strelciuc, în vârstă de 47 de ani, din Feteşti (căsătorit în Columbia unde a făcut şi închisoare) şi Simon Selouk Shimon, în vârstă de 61 de ani, cetăţean israelian cu afaceri în Bucureşti.
[GAL layout="4"]"La data de 10 iulie 2022, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, au desfășurat o acțiune amplă, în vederea destructurării unui grup infracțional organizat specializat în importul de droguri de mare risc pe teritoriul României, în vederea comercializării ulterioare a acestora.
În fapt, s-a reținut că, la începutul lunii iunie 2022, ar fi fost constituit un grup infracțional organizat format din 3 persoane (doi cetățeni români și un cetățean israelian), la care ulterior ar fi aderat alți doi bărbați (cetățeni columbieni), care au sprijinit activitatea grupului, în scopul importului de droguri de mare risc, realizării operațiunilor chimice de extracție, purificare a drogurilor și distribuirii/traficării ulterioare a acestora pe teritoriul României.
Acest grup și-ar fi derulat activitatea infracțională fără întrerupere, din momentul constituirii lui și până la data de 10 iulie 2022.
Astfel, la data de 1 iulie 2022, cetățenii columbieni, însoțiți de cetățenii români, ar fi introdus, pe teritoriul României, aproximativ 6 kilograme de cocaină.
Cocaina ar fi fost introdusă pe teritoriul Uniunii Europene, pe cale aeriană, de către cetăţenii columbieni.
Aceștia ar fi avut, pe lângă rolul de cărăuși ai drogurilor și pe acela de chimiști specializați în extragerea de cocaină din mărfuri aparent legale.
În perioada 30 iunie - 6 iulie 2022, membrii grupului infracțional organizat ar fi efectuat demersuri, în vederea procurării mijloacelor necesare efectuării operațiunilor de extracție a drogurilor, respectiv achiziționarea substanțelor chimice necesare și a vaselor de reacție.
De asemenea, în vederea derulării în bune condiţii a procesului de extragere pe cale chimică a cocainei, aceștia ar fi închiriat o cabană, aflată în afara zonelor locuite din județul Bihor.
În cadrul operațiunii, la data de 10 iulie 2022, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, 4 dintre bărbați fiind surprinși în plin proces de extracție a cocainei din cafea, pe cale chimică și fiind astfel identificat, pe teritoriul României, primul laborator de extragere secundară a cocainei, din istoria structurilor de combatere a criminalității organizate.
Intervenția a fost efectuată de către luptătorii Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale și specialiștii Direcției Operațiuni Speciale, care au imobilizat şi extras din perimetru persoanele bănuite, având un aport decisiv în derularea operațiunii.
A urmat o evaluare specifică a riscurilor, ce pot exista ca urmare a procesului de producție, efectuată de către specialiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul Antidrog și din cadrul Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor Cluj-Napoca.
În urma percheziției domiciliare, au fost descoperite și ridicate un calup presat de 1 kilogram, care conține procaină, 148 de grame de cocaină maronie, ce nu a fost trecută prin procesul de cristalizare și un amestec de cocaină și cafea, cântărind 5 kilograme.
De asemenea, au fost identificate diferite recipiente de plastic folosite pentru extragerea cocainei, aproximativ 40 de litri de substanță maronie, constituind amestec de substanțe chimice tipice pentru extragerea cocainei din cafea măcinată, un litru de acetonă, o canistră de 20 de litri cu benzină și 10 pungi de cafea, sigilate.
Valoarea de piață a cocainei descoperite este de aproximativ 200.000 de euro.
Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 5 persoane, doi cetățeni columbieni, doi cetățeni români și un cetățean israelian, stabilit în București.
În cursul zilei de astăzi, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă a celor 5 persoane.
Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La operațiune, au participat ofițerii antidrog din cadrul D.C.C.O. - Serviciul Antidrog, brigăzilor de combatere a criminalității organizate Oradea și Cluj-Napoca și luptătorii Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.
La acțiune, au participat jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor și pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență", se arată într-un comunicat al DIICOT.