Administrația Prezidențială a cheltuit nu mai puțin de 52.000 de euro exact cam cât costă o garsonieră, pe flori, în 2022.
Alți 200.000 de euro au fost cheltuiți de Administrația Prezidențială, din bani publici, pentru refacerea aleilor prezidențiale, iar gardul de la Palatul Cotroceni a costat 1,3 milioane de euro. În sistemul de irigații au fost investiți 84.000 de euro. 270.000 de euro au costat facturile la curentul electric. Toate aceste costuri sunt doar pentru anul 2022.
Adrian Cozma, deputat PNL a declarat în direct la Antena 3 CNN că aceste costuri nu sunt mari.
"Păi, gândiți-vă doar câte manifestări oficiale, zile naționale sunt, la care Administrația Prezidențială participă. Mi se pare normal ca președintele României, Administrația Prezidențială să aducă omagiu eroilor zilelor naționale și tuturor acestor evenimente.
Nu mi se pare mult pentru un președinte care are de participat la foarte multe evenimente oficiale, pentru că așa e normal, ca să participe președintele, primul ministru, președintele Camerei Deputaților, președintele Senatului", a precizat deputatul.