Antena 3 CNN Best Bet cu Mircea Badea Chelsea vrea măcar locul 3 după două trofee ratate la loviturile de la 11 metri

Chelsea vrea măcar locul 3 după două trofee ratate la loviturile de la 11 metri

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:00 19 Mai 2022 Modificat la 09:00 19 Mai 2022

CHELSEA-LEICESTER (joi, ora 22:00)

La trei luni de la înfrângerea cu Liverpool, în finala Cupei Ligii, la lovituri de departajare, Chelsea nu a găsit ghetele potrivite pe Wembley nici pentru finala Cupei Angliei. Ratările lui Cesar Azpilicueta și Mason Mount s-au dovedit fatale, iar ”albaștrii” au ratat încă un trofeu.

Cupa Mondială a Cluburilor și Supercupa UEFA vor reprezenta trofeele lui Chelsea în acest sezon. Înfrângerea celor de la Arsenal, în fața lui Newcastle United, a garantat echipei lui Thomas Tuchel locul de Liga Campionilor. Chelsea a avut probleme majore pe Stamford Bridge, în ultimul timp, câștigând doar patru partide din ultimele 12. În toate partidele însă, Chelsea a reușit să înscrie.

Leicester nu mai are nicio șansă de a prinde un loc de cupă europeană, dar ar putea să sară de Wolves dacă va învinge la Londra. Apoi, întâlnirea cu Southampton, din ultima etapă, ar reprezenta modalitatea ideală de a încheia o campanie extrem de agitat.

Leicester vine după victoria la scor cu Watford, 5-1, a patra victorie în deplasare în acest sezon, toate venind împotriva echipelor clasate mai jos de locul 11.

ECHIPELE PROBABILE

Chelsea:

Mendy - Azpilicueta, Chalobah, Rudiger - James, Kante, Jorginho, Alonso - Ziyech, Mount - Lukaku

Leicester City:

Schmeichel - Castagne, Fofana, Evans, Justin - Tielemans, Dewsbury-Hall - Albrighton, Maddison, Barnes - Vardy

PREDICȚIE MIRCEA BADEA

Ăsta ar fi un meci în care s-ar da goluri. Să zicem peste 2,5 goluri. Nu aș pune mulți bani”

PRONOSTIC: 3+ (1.55 MOZZARTBET)

Citește mai multe din Best Bet cu Mircea Badea
» Citește mai multe din Best Bet cu Mircea Badea
TOP articole