Chelsea vizează, fără îndoială, încă o victorie pe terenul celor de la Burnley, o echipă care în ultimii ani a părut victima preferată pentru ”albaștri”. Pe locul 3 în clasament, la 16 puncte în spatele liderului Manchester City, și la 10 de Liverpool, Chelsea se mai gândește încă la titlu. Are două meciuri mai puțin disputate și un parcurs fără greșeală ar putea să-i ducă pe băieții lui Thomas Tuchel în vârf.
Burnley a adunat 7 puncte în trei meciuri în Premier League, între 19 și 26 februarie, dar vine după o înfrângere dezamăgitoare pe teren propriu cu Leicester, 0-2, pe teren propriu. Echipa lui Sean Dyche a ajuns iarăși pe loc retrogradabil, locul 18 cu 21 de puncta, dar este la doar 4 lungimi de locul 14, ocupat acum de Newcastle, la un punct în spatele celor de la Everton, la două de Leeds și la trei de Brentford. Orice este, așadar, posibil.
Problema este că Burnley nu a câștigat decât trei meciuri în Premier League în acest sezon, cel mai prost record din divizie, dar a pierdut doar patru din cele 12 meciuri susținute pe Turf Moor. Burnley nu a mai învins-o pe Chelsea în Premier League din august 2017, când a câștigat cu 3-2 chiar pe Stamford Bridge. În meciul tur, punctele au fost împărțite în mod egal după acel 1-1 de la Londra.
Chelsea nu a pierdut niciodată cu Burnley, în deplasare
Echipa lui Sean Dyche a primit în medie 2,71 goluri pe meci în cele șapte întâlniri de acasă din Premier League cu Chelsea: un egal și șase înfrângeri!
Chelsea a fost impresionantă în deplasările ei în campionat în acest trimestru, adunând 27 de puncte din 13 meciuri. Nu a pierdut niciodată un meci din Premier League pe Turf Moor, care a fost un teren de vânătoare prielnic.
Romelu Lukaku, care va fi în vârful ofensivei celor de la Chelsea, a avut evoluții dintre cele mai bune în cele patru meciuri disputate pe Turf Moor. Atacantul belgian a marcat de trei ori și a oferit două pase de gol.
ECHIPELE PROBABILE
Burnley
Pope - Roberts, Tarkowski, Mee, Taylor - Lennon, Westwood, Brownhill, McNeil - Weghorst, Cornet
Chelsea
Mendy - Chalobah, T. Silva, Rudiger - James, Kovacic, Kante, Alonso - Havertz, Lukaku, Mount
PRONOSTIC MIRCEA BADEA
”Chelsea vine după un meci pe care era să-l piardă, doar că l-a câștigat! Chelsea are și superprobleme cu Abramovich, care vrea să vândă clubul, pentru că e oligarh rus, e o întreagă nebunie în legătură cu Chelsea. Ați văzut că Chelsea, în general, câștigă meciurile în ultimele 3 minute, dă câte două goluri. Cam așa fac! Joacă acasă la Burnley. Bate Chelsea? E tentant să zici că da, în principiu da, din toate motivele corecte, ar trebui, e pe locul 3, nu vrea să se apropie Manchester United. Nu că Manchester United ar fi în stare. Teoretic, să-i mai prindă pe Liverpool, de pe locul 2, greu. Au 10 puncte. Dar Manchester United e la 3 puncte, 47 față de 50 cât are Chelsea. West Ham 45, Arsenal 45. Chelsea ar cam trebui să bată. Burnley e însă pe loc retrogradabil și ar vrea să nu mai fie. Au tot interesul și Burnley să facă un meci bun. Sunt în formă Burnley? Nu grozav, dar nici praf! I-au bătut pe Tottenham, o echipă extrem de capricioasă. Complicat și asta. Aș pune că bate Chelsea, dar nu o sumă teribilă”, e analiza lui Mircea Badea.
PRONOSTIC: 2 (1.50 MOZZARTBET)