Antena 3 CNN Externe Preşedintele Consiliului European explică de ce a lăsat-o în picioare pe şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la discuţiile cu preşedintele Turciei

Preşedintele Consiliului European explică de ce a lăsat-o în picioare pe şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la discuţiile cu preşedintele Turciei

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 14:01 08 Apr 2021 Modificat la 14:12 08 Apr 2021

La întâlnirea dintre preşedintele turc şi şefii instituţiilor din Uniunea Europene, protocolul gazdelor a prevăzut doar două scaune, pentru Recep Tayyip Erdogan şi Charles Michel. 

În imaginile de la întâlnire, Ursula von der Leyen se arată descumpănită, neştiind unde să se aşeze, în timp ce preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi preşedintele turc se instalează confortabil în cele două fotolii pregătite pentru reuniune.

Ursula von der Leyen ia apoi loc pe o canapea, în spatele celor doi bărbaţi, în faţa ministrului turc al afacerilor externe, Mevlut Cavusoglu. În ierarhia protocolară, funcţia acestuia din urmă este inferioară funcţiei deţinute de Ursula von der Leyen.

Şefa Comisiei Europene nu a comentat incidentul după discuţiile de la Ankara dar a ales să-şi exprime nemulţumirea pe o temă factuală, legată tot de drepturile femeilor în Turcia.

Şefa Comisiei Europene, mesaj despre drepturile femeilor din Turcia după incident

"Sunt profund îngrijorată de faptul că Turcia s-a retras din Convenţia de la Istanbul. Acest tratat este despre protejarea femeilor şi copiilor împotriva violenţei. Iar retragerea este cu siguranţă un semnal prost în acest moment", a spus von der Leyen.

Eric Mamer, purtătorul său de cuvânt a menţionat însă incidentul.

"Preşedinta Von der Leyen a fost surprinsă. Ea a decis să treacă peste şi să acorde prioritate substanţei. Însă aceasta nu înseamnă că ea nu acordă importanţă incidentului. Doamna Von der Leyen se aşteaptă să fie tratată conform regulilor protocolare şi ea a cerut serviciilor sale să facă în aşa fel ca astfel de incidente să nu se mai repede pe viitor. Preşedinţii celor două instituţii (europene) au acelaşi rang protocolar", a spus Mamer.

De cealaltă parte, Consiliul European, organul care reprezintă statele membre, contrazice această perspectivă asupra incidentului şi spune că rangul preşedintelui său prevalează asupra celui al Comisiei în ceea ce priveşte protocolul internaţional.

Iar Charles Michel, care a stat faţă în faţă cu preşedintele turc, explică de ce nu a reacţionat pe moment.

Şeful Consiliului European: Am ales să nu agravez situaţia

"Interpretarea strictă de către partea turcă a regulilor de protocol a dus la o situaţie dezolantă: tratamentul diferenţiat, chiar diminuat, al preşedintei Comisiei Europene. În acel moment, în timp ce percepeam natura regretabilă a situaţiei, am ales să nu o agravăm într-un incident public. Unele dintre imaginile care au fost transmise au dat impresia că poate am fost insensibil la această situaţie. Nimic nu este mai departe de realitate sau de sentimentele mele profunde", a scris Michel pe contul său de Facebook.

Presa internaţională notează că preşedintele Consiliului European nu s-a scuzat pentru incident.

Vizita celor doi lideri europeni a fost pregătită de ambasadorul Uniunii Europene la Ankara iar partea turcă spune că "nicio dispoziţie nu a fost luată în afara celor cerute de delegaţia a UE care a pregătit vizita".

Oficial francez: E clar că incidentul a fost pregătit

La Paris, secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Clement Beaune, a reacţionat vehement.

"Sunt imagini care ne afectează şi arată clar că a fost ceva organizat. Nu vreau o Europă naivă, fragilă şi cred că în acest caz avem de-a face cu interlocutori, în speţă preşedintele turc, care cunosc puterea imaginilor, valoarea simbolurilor. Este un afront pe care îl vom corecta, dar nu trebuie să lăsăm ca acest gen de lucruri să se mai repete", a spus el.

"Mai întâi se retrag din Convenţia de la Istanbul şi acum o lasă pe preşedinta Comisiei Europene fără loc în timpul unei vizite oficiale. Este ruşinos", a comentat Iratxe Garcia Perez, şefa grupului socialist din Parlamentul European.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole