Antena 3 CNN Actualitate CFR promite trenuri de mare viteză din 2025. Este cel mai mare proiect feroviar din țară

CFR promite trenuri de mare viteză din 2025. Este cel mai mare proiect feroviar din țară

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 19:45 27 Iul 2021 Modificat la 19:45 27 Iul 2021

Pe această secţiunea urmează să fie săpate două tuneluri gemene, iar astfel va fi redusă lungimea traseului. De asemenea, urmează să fie îmbunătăţită şi viteza marfarelor.

Totul este prevăzut în cel mai mare proiect de infrastructură transport feroviar din ţară, în valoare de peste 3 miliarde de lei.

Proiectul, finanțat prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei și co-finanțat de la bugetul de stat, este unul dintre cele mai importante proiecte de modernizare pentru infrastructura de transport feroviar din România.

Acesta prevede reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara, pe secţiunea 2 Apața – Cața, componentă a coridorului Rin-Dunăre, cu scopul de a crește viteza de circulație a trenurilor de călători la 160 km/h și a trenurilor de marfă la 120 km/h.

Aici vor fi executate două tuneluri gemene, Ormeniş şi Homorod.

”E un proiect extrem de complex. Aproximativ 80% din acest proiect se desfășoară pe un nou amplasament. Sunt lucrări de mare anvergură, sunt tuneluri care însumează în total 24 de km de linie desfăşuraţi”, a declarat Pintea Ioan, directorul CFR Brașov.

”Împreuna cu beneficiarii Calea Ferată Română o să avem o nouă cale ferată, cu care vom merge mai repede, în mai multă siguranță”, a spus Nikos Fyttas, managerul adjunct al proiectului.

Este un proiect cu interes la nivel național și internațional.

Lucrările la tronsonul Apaţa-Caţa au început în luna februarie, inclusiv la poduri, şi urmează să fie săpate şi cele două tuneluri prin tehnologia TBM.

Tunelul Ormeniș va avea 7,2 kilometri, iar Homorod 5,1 kilometri. Următorul proiect major este tronsonul Predeal-Braşov, care este în fază de elaborare a studiului de fezabilitate.

”Următorul proiect va fi Braşov-Predeal, un proiect de importanță majoră, foarte scump, pentru că este vorba de zona montană şi pentru că linia va trebui proiectată pe un alt amplasament”, a mai spus directorul CFR Brașov.

Valoarea proiectului depăşeşte 3 miliarde de lei, iar termenul de finalizare este 48 de luni.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole