Antena 3 CNN Economic Companii CFR Marfă este la un pas de faliment. Salvarea companiei, în mâinile Comisiei Europene

CFR Marfă este la un pas de faliment. Salvarea companiei, în mâinile Comisiei Europene

1 minut de citit Publicat la 10:41 09 Oct 2019 Modificat la 10:41 09 Oct 2019

CFR Marfă este la un pas de faliment, avertizează preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. Datoriile companiei vor atinge cote uriaşe în acest an, astfel încat piederile totale au fost deja estimate la peste 21 de milioane de euro. Iar Comisia Europeană stă cu ochii pe Guvern şi atrage atenţia că dacă va încerca să şteargă datoriile, va încălca normele europene.

Comisia Europeană a deschis o anchetă pentru a vedea dacă statul va acorda ajutor pentru salvarea CFR Marfă. Autorităţile de la Bruxelles acceptă o singură dată conversia datoriilor în acţiuni, în vederea privatizării. Iar acest lucru s-a întâmplat deja în 2013. Atunci, datoriile operatorului feroviar de transport marfă, care valorau la acea vreme aproape două miliarde de lei, au fost şterse de la bugetul de stat şi creanţele au fost convertite în acţiuni, care au revenit Guvernului României.

”Propunerea noastră a fost ca cel puţin o parte din active să fie preluate de CFR Infrastructură şi în felul ăsta să se reducă volumul datoriilor pe care îl are CFR Marfă. Dacă se va ajunge la concluzia că Guvernul acordă un ajutor de stat, Compania de Marfă va fi pusă în situaţia de a returna banii primiţi”, a spus Bogdan Chirițoiu.

CFR Marfă are aproximativ 6.100 de angajați. Un angajat câștigă în medie aproximativ 4.200 de lei. Ca să repuna compania pe picioare, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a cerut restructurarea personalului administrativ. 

Citește mai multe din Companii
» Citește mai multe din Companii
TOP articole