Antena 3 CNN Sport Fotbal intern CFR Cluj își mărește avansul în fruntea Ligii I

CFR Cluj își mărește avansul în fruntea Ligii I

<1 minut de citit Publicat la 20:25 17 Feb 2018 Modificat la 20:25 17 Feb 2018

CFR Cluj a învins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 2-0 (1-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 25-a a Ligii I de fotbal. 

Liderul s-a impus prin golurile marcate de argentinianul Juan Emanuel Culio (9) şi de George Ţucudean (67), aflat la prima sa reuşită în tricoul echipei din Gruia. 

CFR Cluj a mai avut ocazii bune de gol prin Djokovic (6 - bară), Ţucudean (6, 58), Deac (12), Hoban (60) şi Omrani (86), în timp ce Astra a avut doar două situaţii notabile, prin Abang (47) şi Polczak (90+4). 

În tur, scorul a fost de 3-2 pentru CFR. 

CFR rămâne neînvinsă acasă în acest campionat, ultimele cinci jocuri de pe teren propriu însemnând tot atâtea victorii. 

Astra era neînvinsă de patru etape (trei victorii şi un egal). 

CFR 1907 Cluj - AFC Astra Giurgiu 2-0 (1-0), stadion ''Dr. Constantin Rădulescu'' - Cluj-Napoca 
Au marcat: Juan Emanuel Culio (9), George Ţucudean (67). 
Arbitru: Alexandru Tudor (Bucureşti); arbitri asistenţi: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ), Ciprian Florin Danşa (Satu Mare); arbitru de rezervă: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti) 
Observatori: Laszlo Sajtos (Sibiu) - CCA, Constantin Ţolea (Galaţi) - LPF 

Citește mai multe din Fotbal intern
» Citește mai multe din Fotbal intern
TOP articole