Antena 3 CNN Actualitate Social CFR Călători introduce din nou trenurile către Grecia și Turcia. De când vor fi disponibile

CFR Călători introduce din nou trenurile către Grecia și Turcia. De când vor fi disponibile

<1 minut de citit Publicat la 11:49 14 Mai 2018 Modificat la 11:49 14 Mai 2018

CFR Călători va reintroduce, din iunie, trenurile către Salonic și Istanbul, garnituri care vor circula până în octombrie. Pasagerii vor avea legături directe de la Bucureşti  către  Salonic,  Halkali/Istanbul, Sofia şi retur și îşi pot rezeva deja biletele de călătorie la aceste trenuri.

O călătorie dus către  Halkali/Istanbul costă aproximativ 54 euro, la  vagon cuşetă cu 4 locuri. Preţurile pot varia în funcţie de cursul valutar.

Pasagerii care doresc să ajungă cu trenul în Grecia în perioada 1 iunie – 1 octombrie 2018, vor putea călători între Bucureşti Nord – Salonic şi retur,  o dată pe săptămână, cu plecare vineri la ora 12:45 din Bucureşti şi sosire în Salonic sâmbăta la ora 6:30.

De asemenea, pentru cei care doresc să efectueze călătorii nelimitate cu trenul spre Grecia şi Turcia, într-o anumită perioadă, recomandăm oferta tarifară internaţională InterRail. Biletele de călătorie pot fi achiziţionate din staţiile şi agenţiile CFR Călători deschise traficului internaţional.

Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (trafic intern), 021.314.5528 (trafic internaţional Gara de Nord Bucureşti) sau să se adreseze personalului nostru din staţii.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole