Antena 3 CNN Economic Transporturi Trenurile vor circula cu viteza redusă, pe anumite porțiuni de cale ferată, din cauza caniculei. Anunțul CFR pentru călători

Trenurile vor circula cu viteza redusă, pe anumite porțiuni de cale ferată, din cauza caniculei. Anunțul CFR pentru călători

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:06 19 Iun 2024 Modificat la 14:06 19 Iun 2024

CFR reduce viteza trenurilor pe anumite segmente de cale ferată, unde temperaturile la nivelul șinei depășesc 50 de grade Celsius. Măsura este luată pentru a asigura siguranța călătorilor și a personalului feroviar.

În perioada 19 - 21 iunie a.c., din cauza temperaturilor ridicate anunțate în județele aflate sub incidența celor două avertizări de temperaturi caniculare Cod galben și Cod portocaliu, traficul feroviar pe segmentele de cale ferată unde temperatura la nivelul șinei ajunge și chiar depășește 50 de grade Celsius se va desfășura în condiții speciale, cu reducerea vitezei de circulație a trenurilor, în anumite intervale orare, acestă măsură fiind prevăzută de instrucțiile feroviare și are drept scop desfășurarea traficului feroviar în condiții de siguranţă, anunță Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA.

Reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h față de viteza normală reprezintă una dintre principalele măsuri aplicate de orice sistem feroviar, în vederea derulării traficului în condiţii de siguranţă.

Zonele aflate sub avertizare de temperaturi extreme, pentru următoarele 3 zile sunt: nordul Crișanei, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei și Dobrogea, aflate sub incidența Codului galben, respectiv Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum și în sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, aflate sub incidența Codului portocaliu.

Citește și: Cod portocaliu de caniculă, astăzi, în Bucureşti şi în 16 judeţe. Temperaturile vor ajunge la 37 de grade Celsius

În intervalele orare în care temperatura în aer depășește deja 37 de grade, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare face permanent revizii suplimentare pe reţea, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în șină pe anumite intervale de stații depășeste 50 de grade se reduce viteza de circulaţie a trenurilor în medie cu 20-30 km/h față de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă, potrivit Mediafax.

Citește mai multe din Transporturi
» Citește mai multe din Transporturi
TOP articole