Antena 3 CNN Politică Cezar Preda avertizează: PSD va trece banii de la autostrăzi la salarii cu voturile liberalilor!

Cezar Preda avertizează: PSD va trece banii de la autostrăzi la salarii cu voturile liberalilor!

<1 minut de citit Publicat la 14:39 04 Mar 2017 Modificat la 14:39 04 Mar 2017

Vicepreşedintele PNL Cezar Preda a susţinut, sâmbătă, la Consiliul Naţional de Coordonare, că liberalii nu se concentrează pe opoziţia la social-democraţi.

"În Parlament, când PSD va zice să mutăm banii de autostrăzi la salarii, noi vom ridica mâna de frică să nu zică lumea ca suntem împotriva creşterii salariilor", a spus Preda, citat de Agerpres.

Liberalul a subliniat şi necesitatea clarificării legislaţiei în privinţa incompatibilităţilor şi răspunderii penale a aleşilor locali. 

"Suntem apărătorii statului de drept, al mersului european, dar nu înseamnă să ne lăsăm primarii sau administraţia fără un cadru juridic corect, să ştie când ridică mâna", a spus vicepreşedintele PNL. 

El a mai afirmat că, în opinia sa, PNL "încă nu este fuzionat", dar că până în 17 iunie vor fi preşedinţi unici de organizaţii în toată ţara

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole