Antena 3 CNN Politică CExN al PSD se reuneşte vineri. Moţiunea de cenzură şi organizarea congresului, pe ordinea de zi

CExN al PSD se reuneşte vineri. Moţiunea de cenzură şi organizarea congresului, pe ordinea de zi

<1 minut de citit Publicat la 16:09 30 Ian 2020 Modificat la 16:09 30 Ian 2020

Potrivit unor surse social-democrate, în şedinţa CExN principala temă de analiză va fi moţiunea de cenzură. Un alt subiect important aflat pe ordinea de zi va fi organizarea congresului. Este posibil să fie luate în discuţie propunerile venite din partea tuturor membrilor de modificare a statutului, dar şi stabilirea datei congresului.

PSD a depus joi o moţiune de cenzură intitulată "Guvernul Orban/PNL - privatizarea democraţiei româneşti", după ce Executivul şi-a angajat răspunderea pe proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Aceasta va fi prezentată în plenul Parlamentului luni, de la ora 14,00, au decis Birourile permanente reunite.

Data dezbaterii şi votului moţiunii de cenzură urmează să fie stabilită într-o nouă şedinţă a Birourilor permanente.

Sursă: Agerpres
Etichete: CExN PSD
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole