Antena 3 CNN Actualitate CExN al PSD, reunit azi în ședință

CExN al PSD, reunit azi în ședință

1 minut de citit Publicat la 08:24 14 Ian 2020 Modificat la 08:24 14 Ian 2020

Reuniunea CExN al PSD se va desfăşura la Palatul Parlamentului, începând cu ora 12,00.

Social-democraţii vor discuta, în această şedinţă, despre o serie de modificări la statutul partidului.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, declara duminică, la Călăraşi, că printre propunerile de modificare a statutului partidului se va număra şi cea care prevede ca primele trei organizaţii cu rezultate bune la alegeri să facă parte, de drept, din Biroul Permanent Naţional.

"Noi o să venim în faţa Comitetului Executiv cu anumite propuneri de modificare la statut, propuneri de principii, apoi, la sfârşitul lunii, când avem reuniunea grupurilor parlamentare, vom invita şi primarii de mari municipii şi preşedinţii de consilii judeţene, astfel încât vom crea un for destul de important şi reprezentativ al partidului, unde, de asemenea, vom expune aceste principii şi, dacă ele trec de votul intern şi de opiniile din interiorul partidului, vom merge cu ele să le spunem şi congresului, unde se va da un vot. Vom propune ca din Comitetul Executiv să facă, de drept, parte primarii de mari municipii şi preşedinţii de consilii judeţene, la congres să se voteze un proiect politic şi o echipă, să nu mai fie voturi pe fiecare funcţie în parte şi chiar o modificare a structurii de reprezentare în Biroul Permanent Naţional, unde, pentru prima oară, să fie primite primele trei organizaţii cu rezultate politice, meritocraţie politică, pe un ciclu electoral de patru alegeri, să facă parte de drept din BPN", explica Ciolacu.

El va propune, de asemenea, ca de normele de etică pe care trebuie să le respecte membrii partidului să se ocupe Consiliul Naţional, şi nu Comitetul Executiv Naţional, aşa cum este acum.

Alte subiecte care ar urma să se discute la CExN, potrivit unor surse din PSD, sunt organizarea congresului, priorităţile legislative în sesiunea parlamentară ce va începe în februarie, iniţierea unei moţiuni de cenzură şi alegerile anticipate.

Sursă: Agerpres
Etichete: CExN PSD
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole