Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Cetăţenii UE vor circula liber în Marea Britanie după Brexit cel puţin doi ani

Cetăţenii UE vor circula liber în Marea Britanie după Brexit cel puţin doi ani

1 minut de citit Publicat la 10:50 21 Iul 2017 Modificat la 10:50 21 Iul 2017

Cetăţenii Uniunii Europene vor putea beneficia de libera circulaţie în Marea Britanie cel puţin doi ani după Brexit, măsură ce face parte dintr-un acord de tranziţie, au relatat vineri mass-media britanice, transmite Reuters.

Prima rundă deplină de convorbiri privind ieşirea Marii Britanii din UE s-a încheiat joi, înregistrându-se câteva compromisuri şi diferenţe în legătură cu modul de a proteja viitorul cetăţenilor expatriaţi.

Marea Britanie urmează să părăsească UE până la sfârşitul lui martie 2019, după un referendum, pe 23 iunie 2016, la care majoritatea britanicilor au votat pentru Brexit, în scopul de a restricţiona imigraţia şi de a recâştiga puterile de la Bruxelles.

Unii membri importanţi ai cabinetului premierului Theresa May, inclusiv ministrul de finanţe Philip Hammond, au insistat pentru o perioadă de tranziţie având drept scop să protejeze economia şi să liniştească lumea afacerilor.

Potrivit planurilor lui Hammond, cetăţenii UE vor avea dreptul la liberă circulaţie în regat o perioadă de până la doi ani după Brexit, a relatat vineri cotidianul The Times. La rândul său, The Guardian, care citează o sursă importantă din guvern, scrie că perioada de liberă circulaţie în regat după Brexit ar putea dura până la patru ani.

Reuters notează că o purtătoare de cuvânt a biroului Theresei May, contactată de către agenţie, nu a făcut imediat nici un comentariu pe această temă.

Sursă: Agerpres
Etichete: Brexit
Citește mai multe din Uniunea Europeană
» Citește mai multe din Uniunea Europeană
TOP articole