Antena 3 CNN Actualitate Social Cetatea dacică Sarmizegetusa va fi închisă. Care este motivul

Cetatea dacică Sarmizegetusa va fi închisă. Care este motivul

<1 minut de citit Publicat la 17:19 25 Sep 2017 Modificat la 17:19 25 Sep 2017

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia va fi închisă publicului timp de o lună, pentru efectuarea unor lucrări de întreţinere.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Consiliul Judeţean Hunedoara, situl istoric Sarmizegetusa Regia se închide publicului pe o perioadă determinată. Astfel, în perioada 2 - 31 octombrie, accesul vizitatorilor la cetatea dacică va fi oprit, pentru efectuarea unor lucrări de întreţinere.

”Această măsură a fost luată din cauza faptului că în perioada amintită vor fi executate lucrări în interiorul sitului istoric, pentru implementarea proiectului: întreţinere, restaurare, conservare la monumentul istoric Sarmizegetusa Regia - Grădiştea de Munte (înlocuire stâlpi din lemn la marele templu circular, înlocuire gard metalic cu gard din lemn la drumul pavat). Decizia închiderii are ca scop evitarea producerii de accidente şi a apărut ca urmare a solicitărilor transmise de Consiliul Ştiinţific al monumentului UNESCO şi al constructorului. Pe această cale, informăm turiştii care vor să viziteze Sarmizegetusa Regia să ţină cont de interdicţie şi să îşi reprogrameze vizitele organizate", comunică reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara.

Celelalte cetăţi dacice din judeţul Hunedoara (Costeşti-Blidaru, Costeşti-Cetăţuie şi Piatra Roşie) pot fi vizitate fără nicio interdicţie de acces.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole