Antena 3 CNN Be EU Certificatul european COVID, care va facilita călătoriile în UE, aplicabil un an de la intrarea sa în vigoare

Certificatul european COVID, care va facilita călătoriile în UE, aplicabil un an de la intrarea sa în vigoare

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 20:51 14 Apr 2021 Modificat la 21:29 14 Apr 2021

Propunerea iniţială a Comisiei Europene prevedea ca acest "certificat verde digital" - care ar trebui să intre în vigoare până la sfârşitul lunii iunie - să fie valabil până când Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va declara că pandemia de COVID-19 a luat sfârşit, , relatează AFP.

Dar statele membre, refuzând ca aplicarea acestuia să depindă de un organism din afara UE, au modificat această dispoziţie. Textul prevede ca această reglementare să se aplice timp de 12 luni de la intrarea sa în vigoare, urmând ca executivul european să facă un raport de evaluare cu trei luni înainte de sfârşitul acestei perioade.

Potrivit textului, o suspendare sau o prelungire trebuie să aibă loc în cadrul unei proceduri legislative ordinare implicând Consiliul (care reprezintă statele membre) şi Parlamentul European şi nu doar Comisia.

Certificatul va facilita călătoriile europenilor care pot dovedi că au fost vaccinaţi împotriva COVID-19, au rezultat negativ la teste PCR sau antigen rapid, ori că au dezvoltat imunitate după infectare

Referitor la măsurile antiepidemice de la frontierele lor, cele 28 de state membre au reformulat o dispoziţie care prevede că orice stat care impune restricţii (carantină sau altele) deţinătorilor respectivelor certificate ar trebui să vină cu explicaţii în faţa Comisiei Europene.

"Utilizarea certificatului verde digital în scopul ridicării restricţiilor trebuie să rămână în responsabilitatea statelor membre", se menţionează în document.

În condiţiile în care mai multe ţări au început deja să implementeze propriile certificate, textul prevede o perioadă de tranziţie de şase săptămâni pentru ca aceste ţări să îşi poată adapta sistemul la cadrul european comun.

Acest instrument vizează cele 27 de ţări ale UE, precum şi state care nu sunt membre ale UE, dar care fac parte din spaţiul Schengen: Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein. De asemenea, au fost adăugate dispoziţii privind recunoaşterea certificatelor emise de ţări din afara UE.

Acest certificat "este foarte important pentru cetăţenii noştri, societăţile noastre şi relansarea economiilor noastre", a subliniat într-un comunicat de presă premierul portughez Antonio Costa, a cărui ţară deţine preşedinţia UE, salutând un "prim pas".

Rareș Bogdan, anunț despre certificatul european de vaccinare: Din 1 iunie va fi proiectul pilot și din 1 iulie va fi funcțional

Europarlamentarul Rareș Bogdan a făcut la Antena 3 precizări legate de certificatul european de vaccinare cu care se va putea călători, după ce un comisar european a declarat marți că "cine nu vrea nici să se vaccineze, nici să se testeze, se va supune tuturor restricțiilor din țara în care vrea să ajungă, altfel stă acasă."

"Comisarul Reynders a spus "până când OMS va anunță că pandemia legată de COVID-19 a încetat". Până în momentul ăla, certificatul va fi valid. Eu sper să nu fie ani, sper să fie doar luni." a declarat Rareș Bogdan la Antena 3.

"Din 1 iunie va fi proiectul pilot și din 1 iulie va fi funcțional.

Există 12 milioane de cetățeni europeni care se deplasează dintr-o țară în altă doar pentru serviciu.

Condițiile sunt simple: un vaccin acceptat de Uniunea Europeană, un test PCR care să fie negativ sau să fi trecut prin boală, pe baza unui certificat. Cele trei condiții sunt condițiile esențiale prin care poți circula în interiorul UE." a mai precizat europarlamentarul.

 

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole