QR codul certificatului era unul valid. Acesta fusese publicat pe un site dedicat achiziţionării acestor documente, care permit accesul persoanelor vaccinate anticoronavirus în diverse spaţii.
O anchetă jurnalistică, realizată de postul de televiziune olandez RTL Nieuws, a fost cea care a scos la lumină existența respectivului cod QR. La scanarea acestuia în aplicaţia oficială a guvernului olandez, rezultatul apărut era de culoare verde, ceea ce înseamnă că respectiva persoană nu avea COVID-19, scrie EFE, citat de Agerpres.
Acestu lucru s-a întâmplat cu toate că respectivul cod includea numele lui Adolf Hitler, iar data nașterii era setată la 1 ianuarie 1900. Autoritățile și-au manifestat îngrijorarea cu privire la siguranța ”pașaportului COVID”.
La nivelul Ministerului Sănătății s-a declanșat o anchetă. Aceasta viezează stabilirea modului în care s-a generat un cod QR valid. De asemenea, autoritățile vor să ia măsuri pentru a combate acest tip de fraudă.
Cel ce a distribuit documentul numele lui Adolf Hitler este un hacker. Acesta l-a publicat pe un site de internet pentru a demonstra că poate crea un cod QR pe numele oricărei persoane, care este valid în toate ţările Uniunii Europene.
Jurnaliștii de la RTL Nieuws au luat legatura cu bărbatul. El i-a asigurat că poate crea un certificat verde pe orice nume şi dată a naşterii, contra sumei de 300 de euro.
Mai mult, individul a explicat că poate obține coduri QR doar din Polonia şi Franţa. Acest lucru ar putea indica mai multe scenarii, printre care acela că un angajat din sectorul sanitar al uneia dintre cele două ţări menţionate este cel care creează aceste certificate verzi. Totuși, Ministerul Sănătăţii olandez se gândește la un scenariu chiar mai grav de atât: că parolele secrete ale codurilor QR franceze şi poloneze au fost furate. În acest caz, toate certificatele verzi provenite din cele două ţări vor trebui emise din nou.