Antena 3 CNN Life CERT-RO avertizează utilizatorii Instagram: Tentative de fraudă pentru obținerea de date personale sau financiare

CERT-RO avertizează utilizatorii Instagram: Tentative de fraudă pentru obținerea de date personale sau financiare

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 23:45 08 Iun 2021 Modificat la 23:45 08 Iun 2021

Conform Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), mesajele reprezintă o tentativă de phishing și au scopul de a determina utilizatorii să le transmită atacatorilor date personale, date financiare și de autentificare.

Mesajele nu sunt trimise doar prin intermediul opțiunii Direct Message, ci și prin intermediul comentariilor la fotografii.

“În unele cazuri, acestea vin din partea unor conturi controlate de atacatori și au scopul de a vă determina să le transmiteți (involuntar) date personale, date financiare sau de autentificare. 

În acest caz, atacatorii pretind a fi Centrul de Suport Instagram și amenință cu închiderea contului, dacă datele nu vor fi validate în 24 de ore accesând un anumit link. Deși pe această rețea socială link-urile sunt inaccesibile direct, utilizatorii primesc și indicații despre cum pot totuși accesa acel URL.“, anunță CERT-RO. 

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole