Antena 3 CNN Economic Cererea mondială de aur crește la un nivel record și trece de 100 de miliarde de dolari în trimestrul al treilea

Cererea mondială de aur crește la un nivel record și trece de 100 de miliarde de dolari în trimestrul al treilea

Georgiana Marina
1 minut de citit Publicat la 09:36 30 Oct 2024 Modificat la 09:36 30 Oct 2024

Cererea mondială de aur a crescut cu aproape 5% în trimestrul al treilea, stabilind un record pentru această perioadă şi ridicând consumul peste pragul de 100 de miliarde de dolari, pentru prima dată, a anunţat miercuri Consiliul Mondial al Aurului (WGC), scrie Bloomberg.

Majorarea consumului de aur, până la 1.313 de tone, a fost susţinută de investiţiile puternice ale investitorilor occidentali, care a ajutat la diminuarea apetitului de aur în Asia, susţine WGC.

Cotaţia aurului a crescut cu mai mult de o treime în acest an şi a stabilit mai multe recorduri succesive. Acest salt se datorează achiziţiilor robuste ale băncilor centrale şi cererii crescute din partea investitorilor bogaţi, iar câştigurile recente au fost ajutate de decizia Rezervei Federale americane de a reduce dobânzile.

Achiziţiile de aur de pe piaţa opacă de tip OTC (over-the-counter) au explodat şi au devenit o forţă importantă pentru preţuri, potrivit analistului şef de la WGC, John Reade, scrie Agerpres.

"Cererea s-a reorientat pe parcursul acestui an de la una predominant a achiziţiilor indivizilor înstăriţi din economiile emergente pe piaţa OTC spre una preponderent achiziţiilor occidentale pe piaţa OTC", spune John Reade. Tranzacţiile pe piaţa OTC sunt făcute prin intermediul dealerilor sau direct între cumpărători şi vânzători, fără o bursă.

Pe măsură ce ciclul de reducere a dobânzilor se derulează, Consiliul Mondial al Aurului se aşteaptă la o creştere a investiţiilor în aur, în contextul în care incertitudinea politică, în special cea din jurul alegerilor prezidenţiale din SUA, se adaugă motivelor pe care investitorii încearcă să deţină un activ de refugiu.

Consumul de aur pentru bijuterii, cea mai mare categorie a cererii fizice, a scăzut cu 12% în trimestrul al treilea, în pofida unei creşteri solide pe piaţa din India, o mare piaţă de import, în timp ce achiziţiile de aur ale băncilor centrale s-au redus cu 49%. Chiar dacă ritmul achiziţiilor de aur ale băncilor centrale a încetinit, băncile centrale din Polonia, Ungaria şi India au fost printre principalii cumpărători.

Etichete: aur investitii
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole