Antena 3 CNN Be EU Mai multe state ale UE cer taxe de import pentru cerealele din Ucraina

Mai multe state ale UE cer taxe de import pentru cerealele din Ucraina

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 16:42 15 Ian 2024 Modificat la 16:42 15 Ian 2024

Printre aceste state se numără și România.

Ministerul Agriculturii din Ungaria precizează că miniștrii aceluiași portofoliu din Bulgaria, Polonia, Ungaria, România și Slovacia au trimis o scrisoare Comisiei Europene, prin care cer introducerea taxelor de import pentru cerealele din Ucraina.

Aceștia susțin că produsele agricole ieftine din Ucraina le afectează piețele lor de export.

Cele cinci țări semnatare ale scrisorii sunt cele din UE care produc mai mult grâu și porumb decât necesarul intern. Acesta este un element important pentru siguranța alimentară a Europei şi suveranitatea strategică a UE, susţin miniştrii Agriculturii semnatari.

"Acesta este motivul pentru care Bruxelles-ul trebuie să introducă măsuri care să protejeze pieţele statelor membre care au graniţă cu Ucraina şi în acelaşi timp să le ajute să îşi folosească la maximum potenţialul de export. Una dintre acestea ar putea fi introducerea de taxe de import la cele mai sensibile produse agricole", se arată în scrisoarea semnată de miniştrii Agriculturii.

Astfel, în timp ce sectorul agricol din Ucraina exportă cereale pe bani mai puțini, fermierii din Bulgaria, Polonia, Ungaria, România şi Slovacia "au suferit pierderi semnificative", după ce anul trecut UE a suspendat cotele la import şi taxele vamale pentru cerealele din Ucraina.

Plângerile au fost adresate comisarului european pentru Comerţ, Valdis Dombrovskis, şi comisarului european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski.

Exporturile de cereale reprezintă o sursă de tensiune între Ucraina și țările vecine, membre ale Uniunii, întrucât Bulgaria, Polonia, Ungaria, România şi Slovacia au devenit rute alternative de tranzit pentru cerealele ucrainene.

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole