Antena 3 CNN Life Știinţă A fost descoperit un nou sistem stelar. E vechi de peste 10 miliarde de ani!

A fost descoperit un nou sistem stelar. E vechi de peste 10 miliarde de ani!

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 10:04 06 Noi 2022 Modificat la 10:04 06 Noi 2022

Cercetătorii de la Universitatea din Warwick au găsit două stele pitice albe aflate la aproximativ 90 de ani lumină de Pământ, a căror lumină îşi schimbă culoarea din cauza materialului provenit de la fostele planete stâncoase, probabil distruse de faza de gigant roşu a stelei, care cade în cele două stele, potrivit Independent.

Potrivit unui articol publicat sâmbătă în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, steaua pitică albă WDJ2147-4035, uşor roşiatică, are o vechime de aproximativ 10.7 miliarde de ani, în timp ce o a doua stea albăstruie, WDJ1922+0233, este doar puţin mai tânără.

Nou sistem stelar care ar putea fi cel mai vechi din galaxia noastră

"Descoperim cele mai vechi rămăşiţe stelare din Calea Lactee care sunt poluate de planete care au fost cândva asemănătoare cu Pământul", a declarat într-un comunicat Abbigail Elms, doctorandă în fizică la Universitatea din Warwick şi autor principal al studiului. "Este uimitor să ne gândim că acest lucru s-a întâmplat pe o scară de zece miliarde de ani şi că acele planete au murit cu mult înainte ca Pământul să se fi format".

Cercetătorii au identificat pentru prima dată cele două stele cu ajutorul observatorului spaţial Gaia al Agenţiei Spaţiale Europene. Apoi au folosit instrumentul spectrografic X-Shooter al Observatorului European de Sud pentru a analiza lumina stelelor şi a măsura ce materiale erau prezente în aceste stele.

Stele pitice albe descoperite la aproximativ 90 de ani lumină de Pământ

Steaua roşiatică WDJ2147-4035 a prezentat semne că este poluată cu sodiu, litiu, potasiu şi, posibil, cu carbon din rămăşiţele planetelor din jurul stelei.

Steaua albăstruie WDJ1922+0233 pare să fie poluată de materiale mult mai asemănătoare cu scoarţa terestră în compoziţia lor.

"Aceste stele poluate cu metale arată că Pământul nu este unic, există şi alte sisteme planetare cu corpuri planetare asemănătoare cu Pământul", a mai declarat Abbigail Elms.

Etichete: sistem solar galaxie
Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole