Un incendiu "de origine criminală" împotriva unui centru de primire a migranţilor dintr-o suburbie a Parisului s-a soldat vineri cu rănirea gravă a trei persoane, după alte atacuri comise împotriva unor centre pentru migranţi sau pentru persoane fără adăpost în Franţa, relatează AFP.
Incendiul a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în acest centru, care găzduieşte muncitori migranţi ce locuiesc singuri, din Boulogne-Billancourt, o suburbie la vest de Paris, a anunţat poliţia. Paisprezece persoane au fost rănite, dintre care trei grav.
Potrivit primelor elemente ale anchetei, urme de combustibil au fost găsite în holul acestei clădiri cu şase etaje.
Centre pentru migranţi sau persoane fără adăpost au fost ţinta unor incendii criminale în ultimele luni în Franţa. Incidente de acest gen au avut loc în arondismentul 16 din Paris şi la Forges-les-Bains, în regiunea pariziană, în timp ce un număr tot mai mare de tabere de migranţi au fost demolate începând de anul trecut la Paris.
Vineri, circa 300 de migranţi, între care sudanezi, afgani şi eritreeni, au fost evacuaţi dintr-o tabără instalată la porţile capitalei, la Saint-Denis (nord). Ei vor fi instalaţi provizoriu în trei săli de sport.