Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Cele patru centrale nucleare din Ucraina, forţate să se bazeze pe generatoare de urgenţă pentru energia electrică

Cele patru centrale nucleare din Ucraina, forţate să se bazeze pe generatoare de urgenţă pentru energia electrică

Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 18:26 25 Noi 2022 Modificat la 18:28 25 Noi 2022

Pentru ca poporul ucrainean să își poată asigura în continuare siguranţa şi securitatea, cele patru centrale nucleare din Ucraina se vor baza pe generatoare diesel de urgenţă pentru energia electrică.

Această măsură a fost luată pentru a evita o catastrofă nucelară, în cazul unor bombardamente rusești.

Şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică spune că situaţia din Ucraina este una fără precedent şi că un accident nuclear trebuie evitat cu orice preţ.

De aceea, specialiştii agenţiei oferă sprijin, la cererea autorităţilor de la Kiev. Asta pe lângă ajutorul dat, încă din luna septembrie, la faţa locului la Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa, care este ocupată în prezent de forţele ruse.

Centralele aflate încă sub controlul ucreinenilor au fost oprite simultan pentru prima dată în istoria lor, ca măsură de precauţie şi sunt deconectate de la reţeaua electrică ucraineană.

"Am început să oferim asistenţă. Trebuie să facem totul pentru a preveni un accident nuclear la oricare dintre aceste instalaţii nucleare, care nu ar face decât să se adauge la suferinţa teribilă la care suntem deja martori în Ucraina. Acum este momentul să acţionăm", a declarat Rafael Grossi, președintele AIEA.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole