Antena 3 CNN Actualitate Locale O centrală termică a explodat într-un bloc din Cluj Napoca: Patru adulți și un copil au ajuns la spital

O centrală termică a explodat într-un bloc din Cluj Napoca: Patru adulți și un copil au ajuns la spital

Mia Lungu, Bianca Timșa
1 minut de citit Publicat la 10:20 20 Sep 2022 Modificat la 10:20 20 Sep 2022

Patru persoane, printre care şi un copil, au ajuns la spital după ce o centrală de apartament a explodat într-un bloc din Cluj.

Din fericire, incidentul nu a fost urmat de un incendiu iar restul locatarilor au fost evacuaţi la timp, nevătămaţi.

Explozia a afectat apartamentul în care s-a produs, însă pagube minore s-au înregistrat și la vecinii de la etajul superior.

De asemenea, cinci autovehicule parcate lângă bloc sunt parțial afectate de resturile căzute în urma deflagraţiei.

În cauză a fost deschisă o anchetă pentru a stabili cauza exactă a exploziei.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la o explozie produsă la centrala unui apartament situat pe strada Aurel Vlaicu.

Apelul de urgență a venit în jurul orei 03:40, iar pentru misiune au fost mobilizate două autospeciale, un echipaj de terapie intensivă mobilă și unul SMURD. De asemenea, în sprijin au venit două ambulanțe SAJ. Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat faptul că explozia nu a fost urmată de un incendiu.

Echipajele medicale au transportat la spital un bărbat de aproximativ 80 de ani, două femei de 78 și 35 de ani, respectiv un copil de aproximativ un an. Din fericire, cu toții prezentau răni superficiale, suferind de asemenea atac de panică. Ulterior, la spital a fost transportat un alt bărbat, care a însoțit copilul.

Explozia a afectat apartamentul în care s-a produs, însă pagube minore s-au înregistrat și la apartamentele de la etajul superior. Totodată, la o prima evaluare, cinci autovehicule parcate lângă bloc sunt parțial afectate de resturile căzute de pe urma exploziei. 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole