Antena 3 CNN Actualitate Celebra Jamila Cuisine, infectată cu COVID-19. Care este acum starea de sănătate a vedetei gospodinelor

Celebra Jamila Cuisine, infectată cu COVID-19. Care este acum starea de sănătate a vedetei gospodinelor

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 09:00 11 Sep 2020 Modificat la 09:00 11 Sep 2020

”Dragii mei, vreau să împărtășesc cu voi un lucru foarte personal despre care mi-e înca foarte greu să vorbesc. Am fost infectată cu virusul SARS-cov-2, adică am avut COVID-19. Imediat ce am aflat s-a instalat panica. Pentru început nu știam cum de tocmai eu m-am infectat.

Am purtat mereu masca și am purtat-o corect, am păstrat distanța socială, nici măcar n-am plecat nicăieri în vacanță anul acesta, tocmai pentru a mă proteja și pentru a-i proteja pe ai mei. Mă simțeam ca într-un vis urât care părea să nu se termine.

”A fost o perioadă extrem de grea pentru mine, iar moralul meu a fost la pământ”

A urmat apoi o cursă cu obstacole între telefoane la DSP, controlul zilnic al poliției locale, carantinare pentru soțul și copiii mei, izolare pentru mine. Îmi sărea inima din piept când vedeam pe ecranul telefonului apel de la un număr de fix. Știam ca fie e DSP-ul, fie ambulanța. Pe scurt a fost o perioadă extrem de grea pentru mine, iar moralul meu a fost la pământ. Nu am vrut atunci să spun nimănui.

Au știut foarte puține persoane pentru ca îmi era groază de ceea ce vor crede ceilalți. Văzusem cu ochii mei hate-ul de care au avut parte alte persoane publice când au anunțat același lucru. Am decis să nu fac public lucrul acesta, însă m-am răzgândit și vă voi spune de ce.

”Nu îi tratați pe bolnavii de Covid ca pe niște ciumați pentru că nu e cazul”

În primul rând am vrut să fac publică infectarea mea pentru că vreau ca oamenii să înțeleagă că nu e o rușine. Oricine se poate infecta, iar virusul nu alege. Nu îi tratați pe bolnavii de Covid ca pe niște ciumați pentru că nu e cazul.

După 14 zile nu mai sunt contagioși, deci nu mai pot infecta alți oameni. Apoi am vrut să spun pentru că am văzut că mulți iau în râs acest virus și că mult mai mulți nici măcar nu cred în el.

”Aș vrea doar să conștientizăm că virusul există”

Aș vrea doar să conștientizăm că virusul există, că putem face forme mai ușoare sau mai grave (în cazul nostru au fost ușoare) și că cel mai rău, îi putem infecta și pe cei pe care ii iubim și care pot avea alte boli care le-ar pune în pericol sănătatea.

Din fericire, noi nu am infectat pe nimeni altcineva. Este foarte important să ne protejăm și da, să purtăm masca, care a devenit cel mai urât obiect în perioada aceasta. Masca purtată corect ne ajută să nu răspândim virusul, deci să nu-i infectăm și pe alții.

Și pentru că sunt o persoană sincera și nu v-am mințit niciodată, aveți și dovada infectării mele, testul care a ieșit pozitiv. În test veți citi « detectabil » adică virusul a fost detectat în organismul meu. În comentarii îl voi pune și pe cel pe care l-am refăcut la 14 zile și care este negativ, adică « nedetectabil ».

Voi reveni cu un clip în care voi povesti în detaliu tot ce s-a întâmplat și cum a fost pentru mine toată această experiență pe care mi-o voi aminti toata viața. Până atunci, rămâneți sănătoși și aveți grijă de voi!”, scrie Jamilla pe Facebook. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole