Într-o lume plină de opțiuni alimentare, expertul în nutriție Danielle Crumble Smith aduce în prim-plan beneficiile nutritive ale fructelor, subliniind importanța lor într-o dietă echilibrată și sănătoasă.
În lista sa de recomandări se află o varietate impresionantă de fructe, despre care a spus că sunt cele mai bune pentru organism. Lista de fructe pe care o recomandă pentru consumul zilnic începe cu afinele sălbatice, cunoscute pentru conținutul lor ridicat de antioxidanți și efectele benefice asupra sănătății creierului și a inimii.
Merele, portocalele, grapefruitul, căpșunele, papaya, prunele, ananasul și kiwi sunt alte alegeri nutritive, oferind o gamă largă de vitamine, fibre și antioxidanți esențiali pentru sănătate.
Potrivit lui Danielle fructele pot ajuta la combaterea oboselii de după-amiază și pot înlocui cu succes o ceașcă de cafea. Totuși, ea avertizează persoanele care au diabet sau probleme cu glicemia.
În plus, dieteticianul încurajează consumul de smoothie-uri de fructe preparate acasă, ca o modalitate ușoară și accesibilă de a obține conținutul zilnic de fructe, subliniind importanța citirii atente a etichetelor pentru a evita sursele adăugate de zahăr.
Porția zilnică recomandată de fructe depinde de mai mulți factori, inclusiv de vârstă, înălțime, sex, greutate și activitate fizică. În general, studiile arată că adulții ar trebui să consume în jur de două căni de fructe pe zi, potrivit Yahoo! News.