Antena 3 CNN Conținut plătit Cele mai râvnite gadgeturi în vara lui 2023

Cele mai râvnite gadgeturi în vara lui 2023

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 12:36 14 Iun 2023 Modificat la 12:36 14 Iun 2023

Un telefon de ultimă generație sau un aspirator care își face treaba programat, fără să ai stresul curățeniei, sunt doar câteva exemple de dispozitive care nu ar trebui să-ți lipsească, mai ales dacă te știi pasionat de tehnologie. Află de mai jos ce să pui în coșul de cumpărături în această vară.

Un telefon de ultimă generație

Dacă vrei să ai fotografii din vacanță bune de distribuit pe rețelele de socializare online, ia-ți un telefon cu o cameră performantă. Studiază specificațiile fiecăruia și asigură-te că cel pe care îl alegi are un senzor rapid, care poate face fotografii bune și în condiții de lumină redusă. Alt aspect de care trebuie să ții cont este numărul de megapixeli, mai ales dacă vrei să printezi fotografiile pentru a le adăuga într-un album - cu cât mai mulți, cu atât mai bine. Iar cum vacanțele înseamnă multe fotografii și video-uri, pune accent și pe memoria internă a telefonului.

Un model care acoperă toate aceste specificații și are un sistem de procesare rapid este Samsung S23, cu memorie internă de până la 1 TB, suficient cât să-ți ajungă pentru zeci de concedii. Dacă vrei să-ți schimbi gadgetul actual cu unul nou, vestea bună este că cele mai multe magazine oferă posibilitatea achiziției de telefoane mobile in rate, astfel încât să ai parte de ceea ce îți dorești, fără prea multe eforturi financiare. 

Un aspirator robot

Să faci curățenie în timpil liber limitat de care dispui este un lucru necesar, dar de care prea puțini au chef. Din fericire, s-au inventat gadgeturi care fac treaba în locul nostru și ne salvează timp prețios.

Acestea sunt aspiratoarele robot, ce pot fi programate prin aplicație, chiar și de la distanță, să curețe pardoselile. Dacă vrei să-ți achiziționezi un astfel de gadget, orientează-te către cele mai noi modele, care au mai multe funcționalități. Asigură-te că atât autonomia, cât și puterea aspiratorului este mare, că se poate reîncărca automat și este suficient de mic în înălțime, astfel încât să intre sub mobilier. Dacă îți dorești extra beneficii, orientează-te către un model cu funcție integrată de măturare cu mop. Astfel, grija pentru curățenie ajunge pe ultimul loc și ai mai mult timp să te relaxezi.

Un ceas extrem de inteligent

Poate unele dintre cele mai râvnite gadgeturi din ultima vreme sunt smartwatch-urile, mai ales de către cei care practică sporturi. Astăzi, cele mai noi modele vin cu o multitudine de funcționalități, în special axate pe controlul stării de sănătate.

Dacă ești preocupat de acest aspect, asigură-te că ceasul pe care îl cumperi are integrați senzori de măsurare a ritmului cardiac, a nivelului de oxigen și a numărului de pași pe care îi faci zilnic, de recunoaștere a tipului de activitate sportivă pe care o practici, de măsurare a temperaturii, precum și a calității somnului tău. Un alt aspect care poate fi important pentru unii este durata de viață a bateriei - există modele cu o autonomie a bateriei de doar 18 ore, dar poți găsi și ceasuri a căror baterie să țină chiar și 10 zile. 

O cameră video sport

Dacă îți place să practici sporturi în toate vacanțele în care pleci, nu trebuie să-ți lipsească din bagaj o cameră video sport ultra modernă. Comparativ cu o camera normală, una sport oferă o stabilizare de imagine mult mai bună, este ușoară și se poate fixa oriunde și poate fi folosită chiar și în apă. Așadar, dacă ai în plan să faci scufundări în concediu și vrei să imortalizezi momentul, ia-ți neapărat o cameră video sport.

Prin urmare, dacă îți dorești să ai o vară cu cât mai mult timp liber, mișcare și distracție, adaugă în coșul de cumpărături gadgeturile care îți completează fiecare experiență și nu uita să pui accent pe specificații, înainte de fiecare achiziție.

 

Etichete: advertorial
Citește mai multe din Conținut plătit
» Citește mai multe din Conținut plătit
TOP articole