Antena 3 CNN Show Ținutele de la nunta lui Ianis Hagi cu Elena, analizate de stilista Eniko Szanto: Rochia de mireasă a fost creată de Zuhair Murad

Ținutele de la nunta lui Ianis Hagi cu Elena, analizate de stilista Eniko Szanto: Rochia de mireasă a fost creată de Zuhair Murad

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 14:57 16 Iul 2024 Modificat la 15:06 16 Iul 2024

Pentru că a fost evenimentul fericit al anului, invitaţii de la nunta Elenei şi a lui Ianis Hagi au strălucit prin eleganţă şi bun gust. Rochii care mai de care şi costume croite perfect. Dress code-ul a fost Black Tie şi toţi invitaţii l-au respectat. Cei mai frumoşi au fost, evident, mirii.

Elena Hagi a purtat o rochie de mireasă creată de designerul libanez Zuhair Murad iar Ianis două costume create de un designer român. Stilista trustului Antena, Eniko Szanto, a comentat ţinutele de la nunta anului, pentru News Hour with CNN. 

„Mă bucur că vorbim despre această nuntă. Un exemplu de eleganță sofisticată, dar în același timp simplă și cu foarte mult bun gust.

În ultimii ani se vorbește foarte mult despre black tie și asta cumva pe mine mă bucură, pentru că înseamnă că totuși există un anume respect, încă, pentru eleganță și pentru ceremonie, pentru ceremonia unor momente care într-adevăr au o semnificație.

A fost justificată cumva alegerea lor, pentru că nunta este într-o locație care cumva cere asta, chiar dacă ea a fost într-un cort, dar locația în sine, Domeniul Știrbey asta te inspiră către acest dres code.

Mirii, îi iubesc, îi ador. Mi-au făcut seara de sâmbătă (n.r. mirii) Nu mă așteptam, a fost, sincer, a fost o surpriză pentru mine. Ei sunt foarte tineri și totuși extrem extrem de stilați. Se vede că au o cultură vizuală, se vede că sunt educați, se vede că au foarte mult respect pentru părinți și pentru tradiții, și mai mult de atât că se iubesc foarte tare și că-și creează povestea lor.

Rochia de mireasă este superbă. Știu că părerile vor fi împărțite, unii vor spune că e prea mult, alții că e prea puțin. Oricum nu contează. Este o rochie pe care Elena a purtat-o, n-a purtat-o rochia pe Elena. 

Mirele s-a îmbrăcat de la un designer român, de la un brand românesc de costume, un brand care colaborează și cu Răzvan Simion.

Părinții miresei roz, părinții mirelui albastru. V-am zis, dacă ești atent. A existat o construcție, sunt convinsă. Aș fi vrut să fiu acolo, o muscă mică, în familie, când s-a hotărât poveste.

Chira Hagi, nici nu contează cu ce se îmbracă ea.Chira poate să fie și într-un sac, Chira este dincolo de haine.

Doamna Hagi, superbă, și la biserică și la nuntă. Nu doar prin ținută și bijuterii, și machiaj, păr, că astea toate au fost impecabile, dar și prin felul ei, fin și delicat. Și se vedea că este emoționată. Mi-a plăcut enorm de mult și mi-a plăcut și respectul copiilor lor pentru părinți. Adică felicitări Hagi.

Bravo Simona Halep. Superb. Mi-a plăcut enorm. Lejeritatea ținutei, știe ce înseamnă black tie și rochia este modernă dar și foarte fluidă, i se și potrivește.

Gică Popescu alături de fiica lui, seara la petrecere - Și asta mi-a plăcut. Apropo de fiica lui Gică Popescu și nu doar ea, am observat foarte multe fete, femei tinere, care se îmbracă conform vârstei. 

Alibec are stil, are personalitate. Nu este black tie, dar e interpretat pe personalitatea lui.

Mi s-a părut o nuntă la care banii au fost cheltuiți frumos. Știi cum e, că bani poți să ai mulți mulți, să îi cheltui să vrei să epatezi. Aici totul a fost cheltuit cu un superb gust.”, a subliniat stilista Eniko Szanto, la Antena 3 CNN.

Citește mai multe din Show
» Citește mai multe din Show
TOP articole