Antena 3 CNN Emisiuni iThink Cele mai falsificate alimente din România: ”Le descoperim frecvent”

Cele mai falsificate alimente din România: ”Le descoperim frecvent”

Laura Dinu, Iusti Fudulu
3 minute de citit Publicat la 18:00 31 Mar 2024 Modificat la 18:00 31 Mar 2024

Alexandru Cîrîc, directorul Institutului Național de Cercetare din România, a vorbit în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN despre alimentele falsificate, dar și despre efectul pe care consumul acestora îl pot avea asupra sănătății noastre. 

”Dacă vorbim despre alimentul cel mai falsificat la nivel global, este cunoscut uleiul de măsline. Și noi am descoperit recent falsuri în domeniul uleiului de măsline, și nu este prima dată.

Din păcate însă, falsul alimentar este o problemă destul de răspândită. De multe ori, nu luăm în considerare faptul că un produs este, dacă tot vorbeam despre îndulcitori, îndulcit cu un îndulcitor și nu cu zahăr. Deși pe el scrie că ar conține zahăr. Dar cineva puțin antrenat își dă seama imediat că acel produs are un gust remanent ușor amărui, ceea ce înseamnă că a fost folosit un îndulcitor.

Falsul alimentar este un lucru care, în anumite țări, este pedepsit penal. Și sunt un susținător al pedepsei penale pentru falsul alimentar, pentru că industria alimentară este o industrie din care se produc foarte mulți bani. Iar nesancționând niște lucruri de acest gen, o falsificare industrială, înseamnă deschiderea unei portițe a banilor iliciți”, a declarat Alexandru Cîrîc în exclusivitate la Antena 3 CNN.

Falsuri frecvente în România

”Falsurile pe care noi le descoperim, descoperim în primul rând cu înlocuirea naturii proteice, adică în loc să fie proteină din carne este o proteină vegetală, descoperim înlocuirea naturii grăsimii, în loc să fie o grăsime animală este o grăsime vegetală, mai ieftină, procentele din anumite produse care nu ating sau nu ajung nici la jumătate din cât ar trebui sau din cât este etichetat, faptul că proteina dintr-un anumit produs, să spunem dintr-un produs din carne, în loc să fie proteină bună din punct de vedere nutrițional, este colagen, și găsim un parametru pe care îl determinăm, raportul colagen-proteină, găsim raport colagen-proteină de 20-30 în loc undeva la 5,7,10”, mai spune directorul ICA.

”O altă înlocuire sau o altă falsificare este adăugarea de apă în tot felul de produse care devin mult mai umede și trag mult mai bine la cântar. Și asta este o falsificare făcută pentru bani. Niciodată nu se va înlocui ceva ieftin cu ceva scump. Întotdeauna falsul alimentar este un fals făcut pentru bani. 

Cu ce este înlocuit uleiul de măsline

Uleiul de măsline este înlocuit frecvent cu ulei de floarea soarelui, cu un ulei foarte ieftin. Uleiul de floarea soarelui, amestecuri de uleiuri vegetale, uleiul extravirgin este înlocuit cu ulei de turtă de măsline, este înlocuit cu ulei de măsline de extracție, de ulei rafinat, mult mai ieftin din punctul acesta de vedere. De obicei, falsificatorii aleg căile cele mai ușoare, iar cea mai ușoară cale este uleiul de floarea soarelui în cazul nostru”, afirmă Alexandru Cîrîc.

Cum ne afectează sănătatea

”Sunt falsificări care pun indirect în pericol sănătatea. Se falsifică un produs din punct de vedere al conținutului în anumite substanțe în așa fel încât să avem un termen de valabilitate mai mare pentru produsul respectiv decât în mod normal. Se adaugă o cantitate mai mare de aditivi. În momentul în care adăugăm aditivi peste limitele pe care știm că le putem accepta, sau pe care știm că nu reprezintă un risc pentru organism, atunci avem de-a face cu un fals care ne face și rău.

În același timp, atât timp cât anumite falsuri nu ne fac rău, nu înseamnă că acele falsuri trebuie acceptate. Și vă dau un exemplu foarte simplu. Înlocuim proteina din carne cu proteină din soia. Alergen, noi nu vom declara că am înlocuit acest produs și va mânca cineva alergic la soia. Pentru un individ alergic la soia, acel lucru poate fi fatal”, a concluzionat Alexandru Cîrîc în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN. 

Citește mai multe din iThink
» Citește mai multe din iThink
TOP articole