Antena 3 CNN Externe Cele cinci principale puteri nucleare vor avea o întâlnire la New York

Cele cinci principale puteri nucleare vor avea o întâlnire la New York

de Claudia Popovici    |   

Cele mai mari cinci puteri nucleare vor avea o reuniune la New York în următoarele două săptămâni, a anunţat joi viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, potrivit presei ruse de stat citate de Reuters. Aceste cinci ţări principale puteri nucleare, SUA, Rusia, China, Regatul Unit şi Franţa, sunt de asemenea membrele permanente ale Consiliului de Securitate al ONU, notează Agerpres. 

Viceministrul rus nu a precizat data şi nici nivelul de reprezentare la care această reuniune va avea loc. Întâlnirea are însă potenţialul de a fi una semnificativă în contextul escaladării tensiunilor între Rusia şi Occident pe fondul războiului din Ucraina.

În timp ce Ucraina insistă pe lângă aliaţii săi occidentali să elimine restricţiile ce o împiedică să atace cu rachete occidentale cu rază lungă de acţiune ţinte pe teritoriul Rusiei, aceasta din urmă a decis să transmită Kievului şi Occidentului un avertisment constând în revizuirea doctrinei sale nucleare.

În urma acestei revizuiri, preşedintele rus Vladimir Putin a precizat că noua doctrină va permite represalii nucleare inclusiv în cazul unor atacuri convenţionale masive cu rachete sau drone asupra teritoriului rus sau al aliatului său belarus efectuate de o ţară care nu deţine arme nucleare, dar care este susţinută de puteri nucleare.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile