Migranții, originari din Siria, Afganistan, dar și din Myanmar, încercau să ajungă în insula greacă Lesbos din provincia turcă Canakkale.
Potrivit agenției Anadolu, Garda de coastă turcă a salvat 75 de migranți.
Garda coastă turcă a anunțat inițial un bilanț de zece morți. Un fotoreporter al AFP văzut trupurile neînsuflețite a 19 migranți, printre care mai mulți copii.
Cadavrul unui bebeluș a ajuns la țărm în apropiere de orașul turc Ayvacik, iar ulterior a fost găsit și trupul neînsuflețit al unui alt bebeluș, a menționat sursa citată.
Cercetările continuă, un număr necunoscut de migranți fiind dați dispăruți.
Această nouă dramă se adaugă celor din ultimele zile din Marea Egee, unde 24 de migranți, printre care zece copii, s-au înecat joi în largul insulei grecești Samos, notează AFP.