Antena 3 CNN Externe Cel mai vechi dinozaur din Africa a fost găsit în Zimbabwe. Are peste 230 de milioane de ani

Cel mai vechi dinozaur din Africa a fost găsit în Zimbabwe. Are peste 230 de milioane de ani

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 16:35 01 Sep 2022 Modificat la 16:35 01 Sep 2022

Dinozaurul Mbiresaurus raathi avea o înălțime de un metru, gât lung, dinți zimțați și mergea pe două picioare. Oamenii de știință au spus că era o specie de sauropodomorf, o rudă a sauropodului, dinozaurul cu gât lung care mergea pe patru picioare.

Scheletul a fost descoperit în timpul a două expediții, în 2017 și 2019, la Mbire, în Valea Zambezi.

"Când vorbim despre evoluția dinozaurilor timpurii, fosilele din epoca triasică sunt rare", a declarat, pentru BBC, Darlington Munyikwa, director adjunct al Muzeelor și Monumentelor Naționale din Zimbabwe.

El a precizat că fosile din era care s-a încheiat în urmă cu peste 200 de milioane de ani, au mai fost descoperite în America de Sud și India.

Se așteaptă ca descoperirea să ofere mai multe explicații despre evoluția și migrația dinozaurilor timpurii, pe vremea când lumea era un continent imens, iar Zimbabwe se afla la aceeași latitudine cu regiunile menționate. Darlington Munyikwa a adăugat că descoperirea este "cel mai vechi dinozaur găsit vreodată în Africa".

Anusuya Chinsamy-Turan, paleontolog la Universitatea din Cape Town, care a participat la realizarea studiului, a spus că descoperirea este importantă deoarece fosila face parte din linia genealogică care a dat naștere dinozaurilor sauropode.

Scheletul aproape complet al lui Mbiresaurus raathi este depozitat într-o încăpere a unui muzeu din orașul Bulawayo din sudul Zimbabwe. Se crede că acesta datează din etapa Carnian a perioadei Triasice, când Zimbabwe de astăzi făcea parte din supercontinentul Pangeea.

Se crede că dinozaurii erau bine adaptați la latitudinile înalte unde se află actualul Zimbabwe, care erau umede și aveau o vegetație abundentă.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole