Cel mai vânat terorist, Yahya Sinwar, care a ordonat masacrele în Israel, a fost eliberat din închisoare acum mai bine de un deceniu în schimbul unui soldat israelian, iar în prezent se crede că acesta se ascunde în labirintul de tuneluri folosite de militanții din Gaza.
Născut într-o tabără de refugiați din Gaza la începutul anilor 1960, Yahya Sinwar s-a alăturat Hamas apoi și-a consolidat reputația după ce a ajutat la formarea forței de securitate internă a grupului. El a fost capturat de Israel și condamnat la închisoare pe viață pentru rolul său în uciderea trupelor israeliene.
Detenția i-a oferit ocazia de a învăța ebraica. După 20 de ani de detenție, Yahya Sinwar a fost eliberat în 2011, fiind unul dintre cei o mie de palestinieni eliberați în schimbul unui soldat israelian.
Cel mai vânat terorist, măcelarul Hamas, care a ordonat masacrele în Isarel a fost eliberat din închisoare acum mai bine de un deceniu în schimbul unui soldat israelian luat ostatic de Hamas, iar în prezent se crede că acesta se ascunde în labirintul de tuneluri folosite de militanții Hamas din Gaza.
De asemenea, a încercat să facă presiuni asupra Israelului prin organizarea de proteste palestiniene pe scară largă la granița cu Israelul. În 2018, Yahya Sinwar declara că palestinienii ar prefera să-și câștige drepturile prin mijloace pașnice.
Armata israeliană l-a numit pe liderul Hamas "un mort în viață" și l-a pus în fruntea listei cu cei mai căutați teroriști.