Antena 3 CNN Life Oamenii de știință au stabilit care este cel mai rău moment al zilei, chiar dacă suntem odihniți

Oamenii de știință au stabilit care este cel mai rău moment al zilei, chiar dacă suntem odihniți

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 10:00 17 Mar 2024 Modificat la 10:00 17 Mar 2024

Oamenii de știință au descoperit că ora 5:00 dimineața este oficial cel mai rău moment al zilei, în funcție de starea de spirit, de ritmul circadian și de alți factori, potrivit unui nou studiu publicat în „PLOS Digital Health Journal”.

Studiul a folosit datele strânse de la 2.602 stagiari medicali pentru a monitoriza ritmul cardiac, activitatea fizică, somnul și starea participanților.

Concluziile au arătat că starea de spirit urmează un ritm legat de ritmul intern al corpului, atingând punctul minim înainte de zori și vârful în jurul orei 17.00, aceasta fiind cea mai bună oră din zi.

Autorul principal al studiului, Benjamin Shapiro, a explicat că lipsa de somn agravează starea de spirit, iar cei care rămân treji până la ora 5:00 dimineața sunt susceptibili să aibă o dispoziție și mai proastă.

Totuși, chiar și în condiții de somn normal, ora 5:00 dimineața rămâne un moment dificil pentru mulți.

 

Etichete: cel mai rău momente
Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole