Antena 3 CNN Actualitate Cel mai mare exerciţiu militar din Europa, de la terminarea Războiului rece. Vor participa 90.000 de militari

Cel mai mare exerciţiu militar din Europa, de la terminarea Războiului rece. Vor participa 90.000 de militari

Alianţa Nord-Atlantică anunță că organizează cel mai mare exerciţiu militar în nordul Europei, de la terminarea Războiului Rece, la care vor participa peste 90.000 de militari

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Profesorul Miroslav Taşcu - Stavre, analist de politică externă, a avut o intervenție la Ştirile Dimineții de la Antena 3 CNN unde a vorbit despre această situație. 

"Nu cred că este vorba despre un pericol iminent. O să reafirm ceea ce scrie şi în preambulul Alianței Nord Atlantice. Alianța Nord Atlantică este o alianță militară defensivă, dar, după 22 decembrie, atunci când Rusia a călcat în picioare orice normă de drept internațional şi a invadat Ucraina, relațiile internaționale, geo-politica şi toate straturile care se așezaseră după 1989 au fost foarte puternic scuturate. 

Acesta este contextul în care armata rusă este în Ucraina. Purtătorul lor de cuvânt amenință occidentul că după Ucraina vor urma şi statele baltice. Asta este retorica Moscovei care este dublată de acţiuni. 

Avem o Rusie care împreună cu Belarus a mutat în coasta Uniunii Europene forţe militare importante. Rusia nu face altceva decât să transmită un mesaj important. 

Exercițiu militar de care vorbim este unul de rutină. Este cel mai  mare din ultima perioadă. La acest exercițiu vor participa militari britanici, alături de forțe ale statelor NATO. 

Sunt convins că nu vom avea decât un răspuns virulent din partea Rusiei care va vedea cum se pregătește occidentul. Exercițiul nu este nimic altceva decât o reacție la ceea ce face Rusia", a declarat  Miroslav Taşcu - Stavre, analist în politică externă. 

Subiecte în articol: exercitiu militar alianţa NATO
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile