Antena 3 CNN Life Cel mai mare crocodil aflat în captivitate a murit la vârsta de peste 110 ani. "Ne va fi foarte dor de Cassius"

Cel mai mare crocodil aflat în captivitate a murit la vârsta de peste 110 ani. "Ne va fi foarte dor de Cassius"

G.M.
<1 minut de citit Publicat la 13:41 03 Noi 2024 Modificat la 13:41 03 Noi 2024

Un crocodil din Australia, cu o lungime de 5,48 de metri, care deţinea recordul mondial pentru cel mai mare crocodil aflat în captivitate, a murit, a anunţat sâmbătă o rezervaţie pentru animale sălbatice. Se estimează că reptila avea peste 110 ani.

Starea de sănătate a crocodilului Cassius, care cântărea peste o tonă, a început să se înrăutăţească la 15 octombrie, a indicat rezervaţia Marineland Melanesia Crocodile Habitat într-o postare pe Facebook.

"Era foarte bătrân şi se estimează că depăşise vârsta atinsă de un crocodil sălbatic", potrivit unei postări a organizaţiei cu sediul pe Green Island, lângă oraşul turistic Cairns din statul Queensland.

"Ne va fi foarte dor de Cassius, însă dragostea şi amintirile noastre cu el vor rămâne pentru totdeauna în inimile noastre", a adăugat organizaţia, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

[GAL layout="3"]

Potrivit site-ului organizaţiei, Cassius a trăit în rezervaţie din 1987, după ce a fost transportat din Teritoriul de Nord învecinat, unde crocodilii reprezintă o parte esenţială a industriei turistice a regiunii

Cassius, un crocodil de apă sărată, deţinea titlul Guinness World Records pentru cel mai mare crocodil aflat în captivitate. El a preluat acest titlu după moartea, în 2013, a crocodilului filipinez Lolong, care măsura 6,17 metri lungime, potrivit Guinness World Records. 

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole