Antena 3 CNN Alegeri Parlamentare 2016 Cel mai longeviv parlamentar: Verestoy Attila, singurul prezent în Legislativ fără întrerupere, din 1990

Cel mai longeviv parlamentar: Verestoy Attila, singurul prezent în Legislativ fără întrerupere, din 1990

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 12:38 12 Dec 2016 Modificat la 12:38 12 Dec 2016

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Senatorul Verestoy Attila, candidat pe prima poziţie a listei UDMR pentru Senat în judeţul Harghita, a obţinut un nou mandat în urma alegerilor din 11 decembrie, fiind cel mai longeviv parlamentar, singurul prezent în Legislativ fără întrerupere, din 1990. 

Verestoy Attila a declarat luni, că în urma numărătorii parţiale a voturilor, UDMR a obţinut în mod direct, în Harghita, un mandat de senator şi patru de deputat. Mandatul de senator obţinut în mod direct îi aparţine lui Verestoy Attila, iar cele patru locuri de deputaţi vor fi ocupate de Kelemen Hunor, Korodi Attila, Bende Sandor şi Benedek Zakarias. 

”În mod direct am obţinut un mandat de senator şi patru de deputat şi din redistribuire cu siguranţă avem al doilea mandat de senator (care va fi ocupat de Tanczos Barna - n.r.) şi este încă în calcule, mandatul al cincilea pentru UDMR, care este nesigur până în momentul în care nu avem toate cifrele pe masă. Este un calcul aritmetic, dar nu se poate până nu avem datele centralizate”, a spus Verestoy Attila, care conduce în acest an UDMR Harghita. 

Acesta a recunoscut că este singurul care este prezent în Parlament din 1990 şi a declarat că de la noii deputaţi şi senatori aşteaptă stabilitate, reforme structurale dar şi dezvoltare economică. 

În ceea ce priveşte respectarea drepturilor minorităţilor, senatorul a spus că trebuie rezolvată problema folosirii simbolurilor pentru că ”este anacronic ca în secolul XXI să existe dispute pe aceste teme”. 

Verestoy Attila s-a născut la Odorheiu Secuiesc în 1954 şi se află la al şaptelea mandat consecutiv de senator, la care se adaugă perioada cuprinsă între 1990 şi 1992 când, de asemenea, a fost prezent în Parlamentul României. 

Potrivit primelor rezultatelor parţiale furnizate de BEC Harghita, UDMR conduce detaşat în judeţ, urmat la mare distanţă de PSD şi PNL. Datele centralizate din 175 de secţii de votare, din totalul de 290 existente, arată că UDMR a obţinut aproximativ 60.000 de voturi, în vreme ce PSD a fost votat de circa 3.850 de alegători, iar PNL de puţin peste 1.500 de persoane. 

Calculele nu indică, deocamdată, dacă românii din Harghita vor reuşi să îşi trimită un reprezentant în Parlament, fiind aşteptată redistribuirea voturilor.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Alegeri Parlamentare 2016
» Citește mai multe din Alegeri Parlamentare 2016
TOP articole