Antena 3 CNN Actualitate Cei care fac glume despre biserică ar putea primi 2 ani de închisoare | ÎPS Teodosie: ”De ce să fie biserica luată în râs?”

Cei care fac glume despre biserică ar putea primi 2 ani de închisoare | ÎPS Teodosie: ”De ce să fie biserica luată în râs?”

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 20:58 31 Iul 2022 Modificat la 21:21 31 Iul 2022

Ministrul justiției din Polonia susține că demersul său de a proteja biserica de glumele proaste este unul extrem de necesar, pentru că, spune oficialul, o parte a societății manifestă, ”un nivel ridicat de agresivitate față de biserică”.

Această inițiativă de a fi pedepsiți cei care fac glume despre biserică a strâns deja peste 100.000 de semnături și ar putea fi supusă la vot în Parlament.

Luna trecută, o femeie din Polonia a fost amendată cu 420 de euro pentru că a aruncat cu ouă în poarta unei biserici. S-a întâmplat în timpul unui protest față de interzicerea avortului.

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a comentat această propunere care vine din Polonia.

”Sigur că trebuie cumva, cândva reglementate aceste lucruri, adică credincioșii nu-i agresează pe cei necredincioși, nu-i ironizează, îi lasă în modul lor de a se comporta și necredincioșii trebuie să nu-i agreseze pe credincioși.

Cred că au întrecut măsura. De aceea ministrul justiției din Polonia s-a gândit la aceste inițiative, ca să nu mai existe aceste tensiuni între credincioși, necredincioși.

De ce să fie instituția bisericii atât de blamată? Pentru că biserica se ocupă să facă bine oamenilor, să-i înfrățească să-i ajute, face asistență socială, nu face niciun rău. De ce să fie luată în râs?

Cred că oarecum se justifică toate acestea. Vor face ce vor considera, însă se justifică oarecum această atitudine agresivă. Fiecare instituție trebuie să fie respectată, iar libertatea de credință nu trebuie să fie batjocorită.

Dacă Ministerul Justiției, ca și în Polonia, ar lua această atitudine, noi nu vom solicita. Noi, ortodocșii, suntem foarte toleranți și întoarcem și obrazul celălalt, dar când se întrece măsura, iată, este bine să se oprească această avalanșă a râului, a ironiei, a batjocurei. Să fie oprite, că trebuie să trăim într-o atmosferă de armonie și de familie, nu de dușmănie și de batjocură”, a declarat ÎPS Teodosie la Antena 3.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole