Antena 3 CNN Externe Cehia se opune eliminării mașinilor pe benzină și motorină în deceniul următor. "Un nonsens!" 

Cehia se opune eliminării mașinilor pe benzină și motorină în deceniul următor. "Un nonsens!" 

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:20 24 Sep 2021 Modificat la 14:20 24 Sep 2021

Premierul ceh Andrej Babis arată că industria sale auto este un sector cheie al economiei iar o interdicție a motoarelor cu combustie internă până în 2035 reprezintă un "nonsens".

Babis anticipează că liderii statelor membre vor avea o dezbatere dificilă pe pachetul privind clima.

"Sunt convins că (pachetul) trebuie schimbat în mod semnificativ. Distruge producătorii de mașini și suntem împotriva acestei propuneri. Următorul guvern va trebui să facă față acestui lucru, pentru că nu putem dicta oamenilor ce fel de mașini pot cumpăra", a spus premierul ceh.

Propunerea de a interzice în următorul deceniu mașinile propulsate de motoare cu combustie internă face parte dintr-un plan climatic ambițios pe care UE l-a prezentat în iunie. După prezentare, urmează ani de negocieri dure înainte ca cei 27 de membri ai blocului comunitar să poată transforma planul în realitate.

Lupta în favoarea mașinilor electrice și pentru eliminarea celor pe benzină și motorină a devenit motiv de îngrijorare pentru Cehia, țară cu 10,7 milioane de cetățeni, unde industria auto generează mai mult de un sfert din producția industrială și angajează aproape 700.000 de oameni în mod direct și indirect.

Nu este prima dată când Babis, care are afaceri în mass-media, agricultură și producția chimică, s-a arătat iritat de obiectivele UE pentru reducerea carbonului.

El susține că obiectivele Bruxelles-ului amenința competitivitatea economiei Cehiei, foarte industrializată și bazată pe cărbune. Babis a mai promis că va face din sectorul auto o prioritate, după ce va prelua președinția rotativă a Consiliului UE în a doua jumătate a anului 2022.

Partidul ANO al lui Babis a inclus problema certificatelor de carbon în centrul campaniei sale de dinaintea alegerilor de pe 8-9 octombrie. ANO conduce în sondajele de opinie, reușind să recupereze teren, după ce popularitatea sa a scăzut după unul dintre cele mai fatale pusee ale pandemiei de COVID.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole