Antena 3 CNN Externe Cecenii lui Ramzan Kadîrov, filmați în timp ce împușcă inamicul invizibil în Ucraina

Cecenii lui Ramzan Kadîrov, filmați în timp ce împușcă inamicul invizibil în Ucraina

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 20:32 08 Iun 2022 Modificat la 20:36 08 Iun 2022

Clipul de 40 de secunde arată mai mulți combatanți care merg de-a lungul unui drum, într-o locație neprecizată.

Pe fundal se aude zgomotul tirurilor de artilerie, o indicație a faptului că filmarea s-a făcut într-o zonă de război. 

Șapte militari sunt vizibili în cadru, fără a-l pune la socoteală pe cel care filmează.

Patru sunt desfășurați pe partea stângă a drumului, iar ultimii trei, pe partea dreaptă. În depărtare se distinge un vehicul.

La un moment dat, unul dintre soldați începe să tragă rafale de automat către tufișurile din dreapta sa.

Printre împușcături, bărbatul răcnește "Allahu Akbar", expresie folosită în rugăciuni de populațiile musulmane, dar și de teroriștii islamiști, și care înseamnă "Dumnezeu e (cel mai) mare".

Camarazii săi încep, la rândul lor, să împuște tufișurile.

Fiind desfășurați pe ambele laturi ale drumului, este remarcabil faptul că militarii aflați în stânga reușesc să nu-i împuște în spate pe cei aflați în dreapta.

Focul este unilateral: dacă există vreun inamic în tufișuri, acesta nu răspunde, la rândul său, cu foc de armă și nici nu se manifestă altfel.

Cine este Ramzan Kadîrov, aliatul cecen al lui Vladimir Putin

Nexta TV a atașat la clip o explicație ironică, fără alte precizări: "Soldații lui Kadîrov au publicat un video în care împușcă tufișurile din Ucraina".

Ramzan Kadîrov, 45 de ani, este, din 2007, liderul Republicii Cecene.

Tatăl său, Ahmat Kadîrov, inițial opus Moscovei, a trecut de partea rușilor la începutului celui de-al doilea război din Cecenia, în 1999, fiind asasinat în 2004.

Susținut financiar și politic de Kremlin, regimul lui Ramzan Kadîrov s-a remarcat prin represiuni brutale și restrângerea drepturilor civile.

Aliat al lui Putin în războiul din Ucraina, liderul cecen a declarat public ce le-ar face europenilor dacă ar ajunge la Kremlin în locul actualului președinte rus.

Aliatul lui Putin a dezvăluit ce le-ar face europenilor dacă ajunge în locul lui Putin

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a făcut un exercițiu de imaginație care le-a dat fiori unora și i-a făcut pe alții să râdă în hohote.

Kadîrov a menționat într-un mesaj video care sunt planurile sale în eventualitatea în care ar ajunge la conducerea Rusiei.

Continuarea războiului din Ucraina și cucerirea aliaților europeni ai Statelor Unite sunt două dintre obiectivele pe care Kadîrov le-ar fixa, dacă ar fi în locul lui Vladimir Putin.

"Dacă ar fi după mine, aș cuceri toate acele state europene, care nu valorează acum absolut nimic și spun lucruri indecente despre președintele nostru și despre poporul rus.

Le-aș cuceri treptat și atunci America nu ar mai avea niciun aliat.

Practic, războiul ar trebui să țină până ce ei ridică toate sancțiunile şi prezintă scuze. Să duci războaie este o plăcere. Simțim plăcere făcând asta. După cum spune Vladimir Vladimirovici (Putin), noi murim ca martiri, ei doar mor", a afirmat liderul cecen.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole