Antena 3 CNN Politică Ceartă la televizor între un europarlamentar PNL și un senator USR-PLUS: "Colaborăm foarte bine. Acum e un moment de tensiune"

Ceartă la televizor între un europarlamentar PNL și un senator USR-PLUS: "Colaborăm foarte bine. Acum e un moment de tensiune"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 17:01 15 Apr 2021 Modificat la 17:01 15 Apr 2021

"Acest comportament nu are niciun fel de garanție că nu se va repeta. Și în aceste condiții nu acceptăm să continuăm așa cu domnul Cîțu. Premierul trebuie să ia deciziile chibzuit, nu la mânie.", a spus senatorul USR-PLUS.

"Poate o comunicare mai bună ar fi putut să fie gestionată puțin diferit. Nu a fost o chestiune chiar din senin. Intenția de a schimba premierul în acest moment este una nejustificată. A fost o decizie dificilă.", a comentat Bristian Bușoi, precizând că a avut o colaborare bună cu Vlad Voiculescu.

"Deci sunteți de acord că decizia domnului Citu a fost proastă?", l-a întrebat Radu Mihail pe europarlamentarul PNL.

"Nu pot să fiu de acord. E dreptul premierului să decidă în ceea ce privește membrii Guvernului. Au fost mai multe situații de tensiune în ultimele săptămâni.", a precizat Bușoi.

Întrebați cum colaboreaza PNL cu USR-PLUS de obicei, în contextul în care tensiunile sunt evidente iar certurile izbucnesc foarte ușor, cei doi au încercat să dea răspunsuri în care să justifice chiar dialogul agresiv pe care îl purtau.

"Colaborăm foarte bine. Acum e un moment de tensiune și cred că și cearta în fața alegătorilor la televizor nu este una care să ajute. Se pot discuta anumite reguli pentru viitor, se pot face anumite gesturi, dar cred că poziția foarte tranșantă, radicală și agresivă exprimată de partenerii din USR PLUS la adresa premierului este una care nu ajută, ci pune o presiune negativă asupra acestei coaliții.", a spus Cristian Bușoi.

"Soluția de a ne despărți este mult mai proastă și pentru țară și pentru partidele pe care le reprezentăm."

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole