La revenirea din Anglia, tânăra a fost plasată în carantină instituționalizată, unde a început să manifeste simptomele bolii. Femeia a fost preluată și internată în spitalul din Bârlad pe 9 aprilie. Două zile mai târziu a fost confirmată pozitiv. După alte cinci zile, starea i s-a agravat și a fost transferată în Clinica Boli Infecțioase Iași. Tânăra a decedat pe 30 aprilie.
Până acum în România au fost raportate 744 de decese din cauza coronavirusului și peste 12.500 de cazuri de persoane infectate.
Numărul de cazuri confirmate de coronavirus a ajuns vineri la 12.567, după raportarea a 327 de cazuri noi. De la debutul epidemiei, s-au vindecat 4.328 de pacienți. La ATI, în acest moment, sunt internați 249 de pacienți.