Autoritățile au promis în nenumărate rânduri că, indiferent de suma rezultată după recalculare, nicio pensie din România nu va scădea sub nivelul aflat deja în plată.
Cu alte cuvinte, niciun pensionar nu va încasa o pensie mai mică de 1.281 de lei, atât cât reprezentă indemnizația minimă socială, scrie hotnews.ro care a citat-o pe Simona Bucura Oprescu, Ministrul Muncii.
Ce se întâmplă cu pensionarii care au un stagiu de cotizare mai mare de 30 de ani
În ceea ce îi privește pe românii cu un stagiu de cotizare mai mare de 30 de ani, fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a explicat că veniturile acestora vor crește semnificativ.
”Auzim cu toții de cetățeni care au lucrat 30 de ani și au pensia minimă. Acum, prin acel punctaj suplimentar, de peste 25 de ani, li se va ridica pensia și vom face deosebirea între cei care muncesc strict stagiul minim de cotizare, adică cei 15 ani, și cei care muncesc 30-35 de ani sau chiar 40 de ani”, a explicat fostul ministru al Muncii, Marius Budăi.
”Este exact ceea ce spuneam, că noi încurajăm munca. Deci cu cât stai în câmpul muncii, nu mergem în extrema cealaltă să spunem că majorăm vârsta de pensionare, să ne înțelegem. Nu se majorează vârsta de pensionare prin legea aceasta, dar încurajăm munca. Pentru cei care stau mai mult în muncă, vor primi și mai mult”, a mai spus Marius Budăi.
Beneficiile pe care pensionarii nu le vor mai avea
Pe de altă parte, noua lege a pensiilor va aduce schimbări semnificative în privința drepturilor pensionarilor, eliminând mai multe avantaje de care aceștia beneficiau până în acest moment.
Un prim exemplu ar fi eliminarea pensionării fără penalizări pentru cei care accesează pensia anticipată parțială cu cel mult 2 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare. Acest beneficiu nu va mai fi posibil conform noii legi.
Totodată, persoanele care au locuit în zone cu poluare remanentă severă, situate la maximum 8 km față de poluator, nu se vor mai putea pensiona anticipat fără diminuare, chiar dacă au avut rezidența de minimum 30 de ani în acele zone poluate, scrie DcBusiness.
Totodată, în ceea ce privește valorificarea perioadelor lucrate în grupe superioare de muncă, proiectul de lege propune acordarea unui punctaj fix de 0,5 puncte pentru grupa a II-a și 0,5 puncte pentru fiecare an de grupa a I-a, revenind asupra unor modificări anterioare care au adus confuzie în sistemul de calcul al pensiilor.
Guvernanții promit însă că noua lege a pensiilor va elimina inechitățile din sistem și va aduce ”la muncă egală, plată egală”.