Antena 3 CNN Externe Cea mai mare vulnerabilitate a mașinilor electrice: mulți renunță la ele din această cauză

Cea mai mare vulnerabilitate a mașinilor electrice: mulți renunță la ele din această cauză

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:03 29 Dec 2023 Modificat la 10:03 29 Dec 2023

De departe, bateriile se dovedesc a fi cea mai mare problemă a mașinilor electrice. Dacă se strică, înlocuirea lor poate fi foarte costisitoare. Aspectul este luat în calcul de asigurători, care, de regulă, cresc tarifele polițelor la fiecare potențial risc.

De altă parte, tocmai pentru că bateriile nu sunt fiabile, oamenii evită să cumpere mașini electrice la mâna a doua.

Unii dintre producătorii auto, precum General Motor sau Ford, au făcut eforturi pentru ca bateriile pe care le pun pe mașinile electrice să fie modulare, adică să poată fi înlocuite mai ușor în cazul unei defecțiuni sau al unui accident.

Modularitatea este în prezent analizată și de Tesla, care încă folosește baterii integrale. Acestea nu pot fi reparate, ci doar schimbate.

În România, posesorii de mașini electrice încă plătesc o asigurare similară cu a celor care au mașini cu motoare cu ardere internă.

Se întâmplă astfel în principal pentru că nu au fost multe accidente care să ducă la deteriorare acumulatorilor.

Înlocuirea bateriei la Dacia Spring înseamnă aproape jumătate din prețul mașinii

Însă, atunci când un astfel de eveniment se întâmplă, costurile pentru repararea unei mașini electrice ajung să fie foarte mari. O baterie nouă pentru Dacia Spring, de exemplu, costă circa 7.000 euro.

Asta înseamnă între mai multe de o treime și aproape jumătate din prețul mașinii, care variază între 18 și 21 de mii de euro.

La modelul Renault Zoe, costul înlocuirii bateriei este de 8.000 de euro. 

O baterie nouă pentru o mașină Tesla costă între 16.000 și 20.000 euro, în funcție de model. La aceste prețuri se adaugă manopera celor de la service.

Reuters: Asigurătorii din Europa și SUA declară daună totală în cazul mașinilor electrice cu avarii la baterie

Potrivit unei analize realizate de Reuters în Statele Unite și Europa, companiile de asigurări tratează mașinile electrice ca fiind, practic, bunuri  de unică folosință. 

Experții le declară daună totală economică la cea mai mică avarie suferită de baterie, în cazul unui accident.

Prețul bateriilor pentru mașini electrice va continua să scadă pe măsură ce tehnologia va avansa și producția va fi mai mare.

În prezent, acestea costă aproximativ 145 euro pentru un kilowatt-oră, adică de circa 8 ori mai puțin, comparativ cu acum 10 ani.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole