Antena 3 CNN Actualitate Religie „Cea mai mare greșeală nu e prima, ci a doua”. Sfatul uluitor oferit de un preot

„Cea mai mare greșeală nu e prima, ci a doua”. Sfatul uluitor oferit de un preot

1 minut de citit Publicat la 16:44 01 Oct 2018 Modificat la 16:44 01 Oct 2018

Există lucruri irecuperabile. Oamenii sînt recuperabili întotdeauna.

Atunci cînd cineva face o greșeală, de obicei o face din neștire. Greșelile făcute în urma unui conflict de conștiință, nasc un lanț nesfîrșit de alte greșeli, care sfîrșesc într-o înfrîngere totală. Cea mai mare greșeală nu e prima, ci a doua, pentru că ea o întărește pe prima și devine ușa tuturor greșelilor care vor urma.
Greșelile nu se repară. Orice încercare de a repara o greșeală se aseamănă cu încercarea unui copil de a șterge o pată mică de cerneală de pe o foaie albă: pînă la urmă el face o gaură murdară în hîrtie. De altfel, o pată mică de cerneală nu ne împiedică să citim o scrisoare, iar alteori ea poate părea plină de farmec și autenticitate.

Am cunoscut oameni care și-au irosit viața în strădania de a repara o greșeală de tinerețe. A repara, pentru mulți dintre ei, a însemnat a ascunde. Ei au reușit să ascundă atît de bine greșeala tinereții lor, încît au ajuns să o uite cu totul. Un lucru nu l-au putut uita: sentimentul vinovăției. Acest sentiment, care este cel mai greu de pe pămînt, i-a făcut să urască acea faptă ca pe Distrugătorul vieții lor. Dar fapta nu mai era în ei, pentru că ei au ascuns-o. Acum fapta era în ceilalți. Așa au ajuns să urască oamenii, să urască viața, să urască și să se ascundă, scrie ortodoxia.me.

Etichete: greseala
Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole